Sonetul culorilor

Te-ai arătat ca dintr-o acuarelă,
învârtejind în ochii mei culoare
pe care curcubeul doar o are,
și mi-ai venit, frumoasă și rebelă.

Eu te priveam, alunecam pe tine,
penel nepregătit de-așa o tușă
agilă, colorată și ghidușă,
uitând cu fericirea să te-mbine.

Te-am desenat, întâi, ca pe-o regină,
vrăjit, rapid, timid și, cu uimire,
te-am colorat în ape de lumină.

Tu, adiere într-o zi senină,
ai apărut deodată, fără știre,
dar te cunosc: ești vechea mea iubire.


Din vol. "Oare"

Curtezanul

Mă pierd în faţa frumuseţii tale,

Nu mai găsesc nici vorbele banale 

Şi tac mereu şi multe-aş vrea să-ţi spun,
Încerc zadarnic gândul să-mi adun.

Mai trece-un timp iar eu abia-ndrăznesc
Să-ţi spun, zeiţa mea, cât te iubesc.

Tu mă priveşti, ca-ntr-un final de dramă,
De pe măsuţa unde stai... în ramă.


Din vol. "Parfum ... vesel"

Sonetul razei care piere

Alunec printre gânduri ca o rază
ce, printre ramuri, își urmează calea
spre un lăstar ce-și încetează jalea
când simte cum pe frunte i s-așază.

Nu știu nici eu, nici ea, nici lumea toată,
ce voi găsi la margine de gânduri,
dar merg, și merg, lăsând în urmă rânduri
ce par lăstari pe-o ramură uscată.

E, oare, bucurie, sau tristețe
în raza care mângâie, în joacă,
lăstarul care crește-n frumusețe?

Va fi o floare care o să placă
și raza l-a hrănit cu-a sa blândețe,
apoi s-a stins, încet, în el. Dar dacă…

Din vol. "Oare"

Arcade

Sunt doar oglinda unei muze
Și-i simt în inimă văpaia,
Îi sorb cuvinte dintre buze,
Eu sunt pământul, ea e ploaia.

Eu sunt doar cel care transcrie
Simțirea ei, simțirea noastră,
Sunt muritorul ce-i îmbie
Pe zei cu daruri în fereastră,

Cu cântec trist sau cu ofrande
Scăldate-n sânge care curge
Pe mantii scumpe și lavande,
În zbaterile demiurge.

Dansez cu iele și naiade,
Alerg cu gândul printre stele,
Adun ideile nomade
În versuri calde sau rebele.

Deschid, cu pașii mei, arcade
Cu uși ce ies din amorțeală,
Ce sunt? Un lut, pe care cade
A trandafirului petală.


Din vol."Gândul pierdut"