Felinarul
Arde-n miez de iarnă
și arde cald.
Lumina lui
atinge recele de-afară
ca sunetele de vioară
ce răsunau cândva, pe seară,
cu o căldură ce-nfioară,
ca taina ochilor căprui.
Mai arde, încă,
arde pal,
c-o strălucire de opal
ce-așteaptă-n stratul de pământ
o mână-ntinsă,
un cuvânt,
orice-ar putea,
din lumea sa,
o altă soartă să îi dea.
Privește-l!
Încă-l poți privi
și-i poți vedea lumina caldă
pierdută-n albul dintr-o zi
ce-n frigul ei,
tăcut,
o scaldă.
Îl sting de-acum:
lumina lui,
nu folosește
nimănui.
Din vol. "Eterna căutare"
Scânteieri de suflet
Ce-a mai rămas, o vom simți-o, poate,
În jar ce sub cenușă va mocni
Cu amintiri uitate neuitate
Prin scânteieri de suflet, încă vii.
Iar de va fi un vânt să se abată
În lumea lor, să fie flăcări iar,
Aș vrea ca ea, cenușa-ceea, toată,
Să fie ce a fost, o zi măcar,
Tu să-mi apari, mirată, din uitare,
Așa cum doar prin visuri îmi apari
Și mă cuprinzi în brațe de-alinare
Și-n ochi atât de triști și-atât de clari.
Dar de va fi cenușa să-mi îngroape
Troiene reci de veșnice zăpezi,
Aș vrea să fii scânteilor aproape
Și-n jarul tău, un timp, să le păstrezi.
Din vol. "Eterna căutare"
Roșu în albul iernii
Mirat, m-am gândit: “Nu mai vrea trandafir!”
Simțeam tremurând tot ce-aveam în carafă,
Iar gândul … taifun s-a făcut, din zefir.
Să-l schimb pe acela pe care-l cred rege
În lumea în care e-atât de frumos,
Îmi pare o crimă, o fărădelege
Ca aripa ruptă la un albatros.
Ce iarnă e-n mine, ce iarnă-i afară,
Ce luptă prin gânduri! … și totuși, senin
În sufletul care nu mi se-nfioară,
Nu are vreo teamă, nu simte venin.
E liniște-acolo: garoafa-i o floare
Și-n albul zăpezii tu vezi roșul ei
Ca buzele iernii atinse de Soare,
Ca buzele tale din anii acei.
Ei bine, să fie garoafă, iubito,
Să fie și-acum tot ce vrei, ce-ai dorit,
Să-ți fie iubirea cum ieri ai trăit-o,
Cum este și azi, cum va fi la sfârșit!
Din vol. “Eterna căutare”
Ca o mirare-a unui gând
Îți amintești acea privire
Ce, trupul tot, îți învelea
Ca o lumină
Dinspre ceruri,
Ca o mirare-a unui gând
Ce nu credea că poate stinge
Tăcerea unui suflet blând
Ascuns în haine de-ntuneric
Și-n clipe reci,
De ce-și dorea?
Era, privirea mea, chemare
Spre zbor înalt, cu aripi noi,
Sub cer de-azur,
C-o încântare
Cum doar la florile din Rai
Cu strălucirea în petale,
Trăia în visul ce-l aveai
În timpul presărat cu stele
Și mângâieri
Pe umeri goi.
Când ai venit,
Mi-ai fost o rază,
Un dar din miezul de lumină
Al îngerilor ce veghează
Iubirea
Dintr-o zi
Divină.
Din vol. “Cântecul visurilor”
Trepte
Coboară pe trepte din anii ce-au fost,
Cu pași măsurați în cuvântul șoptit
De vechi amintiri ce-și mai au adăpost
În brațele clipelor când ne-am iubit!
Oprește-te-o clipă și-ncearcă a sta
Pe-o treaptă de dor înecată-n suspin,
Ascult-o-n tăcere și-așteaptă să-ți dea,
Prin șoapte de vreme, cuvântul “senin”!
Căci are seninul și-l ține închis
În clipe, în zile și ani de demult,
Când totul părea că trăiește-ntr-un vis
Născut în iluzii din zori de adult.
Îl simți? Îl trăiești? Mergi pe-o treaptă-napoi
Și-ncearcă, acolo, să prinzi un ecou
Din tot ce a fost, ce-am trăit amândoi
În anul din treapta parcursă din nou!
Mai urcă, mai urcă! … La treapta de-acum,
Oprește-te, simte-o! Cuvântul șoptit
E-o parte din viața ce-ți pare altcum
Decât cea din treptele când ne-am iubit.
Din vol. "Eterna căutare"
Sonetul gândurilor cristaline
Când gânduri se revarsă în tăcere
și nu vor neștiute să rămână,
nu le certa, ajută-le și cere
să fie ca o apă din fântână.
Mai limpezi vrei să fie ca izvorul?
Doar tu poți face asta, printr-o pace
pe care-o poți avea, cu ajutorul
cuiva ce n-ar putea a se preface.
Consultă-ți sufletul - și fă-o bine -
iar, dacă simți căldura lui, lumină,
iubirea ce, în piept, n-o poți reține,
atunci, ca pe o apă cristalină,
trimite-ți gândurile, fără teamă,
spre ceea ce, cu dragoste, le cheamă.
Din vol. “Călător prin gânduri”
Prima căutare
Pe un țărm, departe, dincolo de zori,
La hotarul dintre zei și muritori,
Dintr-un snop de raze ce zburdau pe mare,
S-a desprins o formă cum pe lume-arare.
Vălul ce-o-nveșmântă pare-un ultim val
Care își serbează clipa de final
Pe nisipul umed, într-o amăgire
Care îi ascunde ultima rotire.
Pare-o plăsmuire întru pământesc
Trupul ce se-nchide în contur zeiesc,
Par iubiri tăcute-n limpeziri de vânt
Ochii-i ce spun totul fără un cuvânt.
Își privește ziua-n clipa cea dintâi
Și salută zorii care-i spun: “Rămâi!”.
Totul o îndeamnă înspre căutare
Și se-ntreabă-n șoaptă: “Ce să caut, oare?’
Din vol. “Eterna căutare”
Răsplată
Am smuls un fir de iarbă
când eram copil
şi ţi l-am oferit
într-un hohot de râs.
Am strâns roua florilor
mai târziu
şi-am dat buzelor tale
culoarea vieţii.
Am ucis întunericul
din sufletul tău
şi-am dat ochilor tăi
tinereţea.
Am luptat pentru tine
în fiecare viaţă
şi am câştigat
fiecare luptă.
Iar tu,
nerecunoscătoareo,
ai îndrăznit să îndrepţi
spre inima mea,
firul de iarbă fermecat
şi să întrebi:
„ - Mă iubeşti ? “
Tu,
nerecunoscătoareo,
mă priveşti pentru prima dată
şi vrei să fiu al tău.
Din vol. "Gândul pierdut"
Șoimul
Ridică-ți privirea, bătrâne șoimar,
Cu norii, prin ceruri, sunt eu,
Acela ce-ți vine, în traiul amar,
Cu prada în gheare, mereu.
Mă vezi? Eu te văd de deasupra de nori,
Privirea mea arde pământul
Și-n focul de-acolo doar tu mă cobori,
Doar tu îmi poți frânge avântul.
Pe sus, prin văzduh, e un rege: sunt eu,
În zbor, nu e altul ca mine,
Dar cine ar crede că sufletul meu
Tânjește, cuiva, să se-nchine?
Sunt singur, ești singur, iar tot ce avem
E dragostea care ne leagă
Și cerul la care visăm când tăcem
În casa ascunsă-n văioagă.
Ridică-ți privirea, bătrâne șoimar,
Și strânge din pumn ca spre soartă,
Când simți că prin ceruri e totul neclar …
De nu voi veni, tu mă iartă!
Din vol. “Cântecul visurilor”
Postare prezentată
Pescarul zânatic
Pescarul de la Balta Verde, Încins de-o sticlă de rachiu, Văzu pe mal o coțofană Pe care-i greu să v-o descriu, Căci starea lui trecu prin...
-
Citești aceeași carte, iar și iar, Știind că te vei pierde printre rânduri Ce vor intra în lumea ta de gânduri, În care ți-ai creat un avata...








