Chip cioplit

Ai fost plecată și acum revii
cu un alt gust, c-o altă-nfățișare
și ochi ce-mi amintesc de ziua-n care
ai hotărât străină să îmi fii.

Îmi place gustul tău și te sărut,
căci nu credeam c-am s-o mai fac vreodată,
te țin în brațe strâns, ca niciodată,
și mă ridic de unde am căzut.

Iar norii, alungați de-o adiere,
în lacrimi reci se-așează pe pământ,
pe frunzele ce-i sunt acum veșmânt,
în clipa încărcată de plăcere.

Ca un suspin din sufletu-mi se-aude
o ușă deschizându-se ușor
și gândurile-mi pleacă iar în zbor
spre timpul gândurilor mele crude.

Se miră toate când te văd schimbată,
căci își făcuseră un chip cioplit
spre care-adesea m-au ademenit
ca să mai uit iubirea cum arată.

Ești tu, aceea care-a fost odată,
cea care-n suflet mi s-a ciubărit,
ești cea pe care-atâta am iubit,
sau ești doar umbra celei de-altădată?

Din vol. “Călător prin gânduri”

Labirint

Privesc cu uimire în sufletul meu
și lucruri de care nicicând n-am știut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi că eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe și-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări,
ce par diafane și-n urmă se șterg
pierzându-se, parcă, spre alte-așezări.

Sunt locuri știute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur și încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg, cu uimire, un vast labirint
prin care demult n-am mai fost și ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul și-apare-n tumult.

E-aproape ieșirea din sufletul-vis,
îți văd ochii umezi ce-așteaptă să ies,
privești înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut,
- Iubito, de-ai ști ce frumos am visat!
 
Din vol. "Gîndul pierdut"

Gândul pierdut

Sunt gândul ce vine spre tine când dormi,
pe urma luminii ascunsă în noapte,
din vastul neant, pe-armăsarii informi
ce-aleargă, bezmetic, pe calea de lapte.

M-atrage puternic seninul ce-l ai,
șuvița ce-atârnă și vorba ta dulce
pe buzele roșii, lumina ce-o dai
când stelele-jad se ascund, să se culce.

Eu nu te-am văzut, dar te simt și te știu
din vremuri străvechi, dintr-o viață-mpreună
pe care-am uitat-o și-aș vrea iar să fiu,
cel care-a dorit, cald, “iubito” să-ți spună.

M-apropii de tine, spre-un nou început,
aș vrea ca și tu să mă poți recunoaște,
te caut de mult, căci sunt “Gândul pierdut”
ce-ți intră în vis când iubirea renaște.

9 dec.2014