Te-aștept în suflet

Din somnul tău în lumi de nepătruns,

Ai fost trezită-n mângâieri divine

Și-n șoapte ce ți-au fost îndeajuns

Ca să-ți ridici privirile blajine

Spre locul tău, atât de bine-ascuns

De ochi ce-ar vrea doar ție să se-nchine.

 

Și ai ales, din vechile comori

Pe-acelea ce, Pământul, cu-ncântare,

Le va primi curând: alai de flori,

O adiere ademenitoare,

Chemările din stoluri de cocori

Ce se vor auzi venind din zare.

 

Nu ai uitat fiorul reaprins

Al serilor scăldate în iubire,

Scântei, ca focul tainic ce s-a stins

În suflete trăind din amintire,

Să-l faci să nu se simtă un învins

Și să își uite lunga amorțire.

 

Ai mai luat semințele de dor,

Să le plantezi în inimi părăsite,

Și păsări mii, pe-un cer amețitor,

Un aer blând în zile însorite,

Dar, mai ales, un vis intrând, ușor,

În ramuri ce-ar zâmbi, reînflorite.

 

Te-aștept în suflet, vino, vino iară,

Iubita mea, iubită primăvară!

 

Din vol. “Eterna căutare” 

 

Zborul păsărilor-gând

Ca la un foc de armă s-au desprins

Și s-au pierdut în noaptea-ntunecată,

Lăsând în urmă pași ce s-au prelins

Din stuful unor gânduri de-altădată.

 

Iar apele, pustii în urma lor,

Au început să freamăte, cu valuri

Ce se rostogoleau, neștiutor,

Spre cizme ce-și croiau cărări pe maluri.

 

Le atingeau, sperând ca, mai apoi,

Să se înalțe-n astre, să devină

Strălucitoare, însă, cu noroi,

S-au reîntors la liniștea deplină.

 

Căci liniște era pe lacu-acel

În care înopta de-atâta vreme

Un stol de gânduri ce credeau că el

Va fi un rai al viselor boeme.

 

Pe cerul nopții, păsările-gând,

În zbor tăcut, asemeni unor îngeri,

S-au risipit. Se vor opri doar când

Un ultim cânt va fi, de aripi, strângeri.

 

27 feb. 2021

 

Tu, toată

Îmi înfiorai seninul,

Inima-mi făceai să bată

Și-mi erai ca o poveste,

Ca o vrajă,

Dar divin,

Când îmi întâlneai privirea

Și-o sorbeai

Din ochi căprui

Iar cu buzele,

Cu părul,

Glasul,

Trupul,

Ochii,

Toată,

Mi-aduceai în suflet grija

Negustorului hain

Care-și mângâie comoara

Ce-i străluce

Numai lui.

 

Din vol. “Eterna căutare” 

 

Sărutul primăverii de foc

Poteca mea de primăvară,

cu urme vechi de eu și tu,

mă duce-n orele de seară

în timpul nostru ce trecu.

 

Și, parcă, simt o ușurare

când îmi găsesc prin anii vechi

aceeași tu, strălucitoare

și cu cireșe la urechi.

 

Un zâmbet galeș le răspunde

privirilor ce te doresc

și se împrăștie-n secunde

ce trupul tot ți-l arcuiesc,

 

iar eu, cuprins în arcu-acela,

nerăbdător și încordat,

îndepărtez, ușor, dantela,

de tot ce am de sărutat.

 

Mă rog de timp să stea în loc

acolo unde eu și tu,

în primăvara cea de foc,

ne sărutăm … dar el trecu.

 

Din vol. “Cântecul visurilor”

 

Gânduri pe scara visurilor

Când privirea ta se-nchide pe un umăr ce-o așteaptă,

Gândurile mele urcă scara viselor o treaptă

Și aleg doar visul care-ți face noaptea sărbătoare:

Cel cu noi pe-o plajă goală, îmbătându-ne de Soare.

 

Mai târziu, pe-o altă treaptă, îți aleg de printre visuri,

Pe cel mai frumos: acela când parcurgem paradisuri

Încărcate de iubire, fără nori și văi de plângeri,

Peste lumi obișnuite cu plutirile de îngeri.

 

Răsuflarea ta-mi va spune când, în visuri, vrei odihnă …

Numai gândul tău șăgalnic, dintr-un vis, nu are tihnă

Și pornește-n sus pe scară, urc-o treaptă, înc-o treaptă,

Caută un gând prin visu-mi și sărutul lui așteaptă.

 

Din vol. “Cântecul visurilor” 

 

Empatie stradală

Într-o zi, de dimineață, pe la nouă fără zece,

L-auzeam, șoptind, săracul: “Nu mai trece, nu mai trece!”

 

-Of, ce-nseamnă o durere! Dar ce-o fi, ce-l doare, oare?

Stă pe scaun, poa’ să aibă vreo durere de picioare,

 

Sau – mai știi? – la cap, se-ntâmplă, uneori, dureri, migrenă ...

Când am eu, atunci mă scoate toată ziua de pe “scenă”.

 

Dar îmi trece, pe când omul se tot vaită, nu scapă,

Și l-o ține cea durere până l-or băga în groapă.

 

Dar, de mă gândesc mai bine, nu-i așa bătrân, rezistă,

Chiar de stă în plină stradă și durerea lui persistă.

 

Poate este vreo femeie care n-o mai vrea să treacă

Pe la el, pe-aici, pe stradă, căci, de-l vede, i se-apleacă.

 

O fi altceva: stomacul, cu vreun ulcer, duodenul,

Nu mai pot, întreb și gata: „Cine nu mai trece?” “Trenul”.

 

Din vol. „Hai, pa!”

 

Kung fu

Părea o zi de “dolce far niente”

Cum, de o vreme, mult prea multe îs,

Dar am avut, la țanc, un fel de “Pâs!”

Și … cum să vin la Ea cu argumente?

 

“Ia pune mâna, cât mai e zăpadă,

Și ia din debara un bătător,

Că nu-i nimic mai bun la un covor,

Iar tu … mai faci un pic, de mușchi, paradă”.

 

„Ok!” - în gândul meu: “Ce mare brânză!?” -

M-am scuturat, cumva, de lenea mea

Și, chinuind centura înc-o za,

Mi-am zis că scap și de ceva osânză,

 

Ba chiar de niște catecolamine,

Că s-or fi adunat de când tot stau

Și, de prin sânge-afară să le dau,

O fi, cum zice ea, chiar foarte bine.

 

Am dat covorul, ușurel, de-a dura

Și l-am luat pe-un umăr, strâns în sul,

De mă simțeam un Hercules fudul,

Cu gândul: “Să înceapă aventura!”,

 

Căci mintea mea deja făcuse planul:

Pe bietul meu covor am să aplic

Tot ce-am văzut prin filme și nimic

N-ar fi putut să-mi zdruncine elanul.

 

L-am aruncat afară, în zăpadă,

De s-a întins ca dintr-un pumn James Bond,

Sau al lu’ ăla, galben, rubicond,

Ce face,-n tot ce dă, pe loc să cadă.

 

L-am apucat de-un colț cu mâna stângă,

Ca într-un film din vremea lui Van Damme

Iar dreapta mea –Doamneee, rău mai eram! –

Îl căsăpea – tot praful să înfrângă.

 

Am fost … nici nu mai știu ce personaje,

Dar sigur, la kung fu, eram Bruce Lee,

Când m-a strigat nevasta: “Nu mai vii?”

… Și am trecut la … a urca etaje.

 

De-atunci, să nu mai văd televizorul,

Că-n seara aia am simțit că mor,

De oase, mușchi, de toate câte dor.

Și nu mai vreau kung fu nici cu … covorul!

 

Din vol. "Hai, pa!"

 

Casa de vis

Iubito, am găsit

o casă pentru noi

și cred că-ți va plăcea când vei vedea-o;

Nu-i scumpă și, de-o vrei,

aș cumpăra-o,

iar mobila din ea

o-alegem

amândoi.

Pereții-ar trebui

s-arate ca un dor

pictat pe-un fond uitat în lumi de visuri,

covoarele vor fi din compromisuri,

iar ca lumini,

aș vrea

ceva strălucitor,

ca ochii tăi când eu,

pe-ascuns,

îți mai privesc

iubirea de prin gând,

iar ea mă știe,

m-acoperă c-un văl de bucurie

și-așteaptă să-ți mai spun,

șoptit,

că te doresc.

 

Din vol. “Cântecul visurilor”

 

Strigătul din adânc

Regatul meu e-n lumea fără seamăn

Pe care am creat-o ca tărâm

În care eu și sufletul meu geamăn

Ne întâlnim și-n el ne zăvorâm.

 

Nu-i cer acolo. Ziuă, noapte, stele,

Cu tot ce-nseamnă ele pe Pământ,

Nu-s de găsit, iar gândurile mele

Nu poartă al cuvintelor veșmânt.

 

Vorbim cumva, ne înțelegem bine

În lumea din adânc în care eu

Cobor atunci când totu-n jur devine

Un of ce-i este geamănului greu.

 

Ne alinăm sub stâncile tăcerii

Atâtea câte am avea de spus

De-ar fi, prin lacrimi, să îi dăm durerii

Impulsul către propriul ei apus.

 

Când vine-acolo Timpul și mă cheamă,

Ne despărțim cu greu, dar hotărâm

Să ne-ntâlnim din nou și fără teamă

Când sunt strigat din celălalt tărâm.

 

16 feb. 2021

 

Rapsodia pițigoiului albastru

Plictisit de-atâta iarnă,

Legănând o rămurea,

Pițigușul se întoarnă

Către ea.

 

- Am să-ți cânt, de ziua noastră,

Sărbătoarea ta și-a mea,

Rapsodia cea albastră

... altcumva.

 

Vei simți cum, printre pene,

Cioculețu-mi șugubăț

Îți va murmura refrene

De răsfăț.

 

Ai să crezi că-i cald afară

Și că suntem, amândoi,

Într-un rai c-o altă vară

Pentru noi.

 

Am să-ți cânt, iubito, viața,

Dragostea și, cât trăiesc,

Îți voi spune dimineața:

Te iubesc.

 

Din vol. “Călător prin gânduri”

 

Legea ca o umbrelă

Băi frate, câtă minte! E de luat aminte,

Că tare-i merge bine! O ține și la mine

Și, peste-o vreme, poate, mai dând un pic din coate,

Voi publica o carte. Să mor eu! Să n-am parte!

 

Că sunt și legi utile ce scad treizeci de zile

Din anii de-nchisoare și, nu că mă dau mare,

Cu-atâția bani –purcoaie– pot umple o lădoaie

Cu cărți -ce tura-vura!- să-mi poarte semnătura.

 

Ști’nțifice, măi, tată, de mare judecată,

Dar nu din aia care m-a dus la închisoare,

Că am crezut-o țâncă, dar aia a fost stâncă

Și n-a vrut să ia banu’. E mult de-atunci, e anu’.

 

Așa că dau anunțul: “Scriu carte cu denunțul

Acelora pe care i-am uns pân’ la cel mare”

Mai scriu și de onorul de care scriitorul

Să aibă și el parte, că-mi scrie ... de departe.

 

Da ce aș sta în ploaie, când pot să am o claie

De cărți, iar faimă, tată, destulă, fi’ndcă, iată

De-o vreme, cine scrie, chiar de e-n pușcărie,

E scriitor și vinde, căci proști sunt … cât cuprinde.

 

Din vol. Hai, pa! 

 

Darul de V’day

Mă tot gândesc: se-apropie V’day,

Cadou, ce să-i mai cumpăr, Dumneaei?

Că-i mofturoasă, mofturoasă tare

Și nu știu ce să-i iau – problemă mare! –

 

Să-i dau cercei? Păi, de-ăștia i-am tot dat

Și, sunt convins, demult s-a săturat.

O floare? Are, de la pacienți,

Că-s unii, după mine, prea atenți.

 

Păi, ce să fie? Dacă-i dau mănuși,

Îmi zice, ca alt’dată: “Mi-o făcuși!”

O ia de apropo că, zice ea,

Cu mine știe cum a se purta.

 

Și-atunci, ce-i dau? S-o duc la un spectacol?

S-ar închina și-ar zice că-i miracol,

Că n-am mai fost de când un bard local

Mi-a-mbogățit bagajul cultural.

 

A, știu! – am la parter o librărie,

Îi iau ceva să-mi folosească mie,

Căci fără dar nu cred că se mai poate:

Îi dau, ca dar, o carte … de bucate.

 

Din vol. “Dor de lele” 

 

Cascada așteptării

Un munte își răstoarnă, în repede șuvoi,

Neliniștile toate, mâniile din ploi

Ce-au măcinat pe creste puterile din stânci

Crescute înspre ceruri demult, în vremi adânci.

 

Le-au transformat în clipe ce poartă un trecut

În micile fărâme ce știu că au căzut

Și nu mai pot să vadă cum timpul, pe un nor,

Le vede-n chin, sub unde, lipsite de-ajutor.

 

Apar, dispar, cascada în vuiet le prăvale

Spre negurile care s-au aciuat în vale

Și-așteaptă să le-nghită pe toate, rând pe rând,

În zbateri ca o teamă în tresăriri de gând.

 

La marginea pădurii, privind cu ochii mari

Încrâncenarea apei din stropi ce nu sunt clari,

Aștepți o limpezire a marelui șuvoi

Ce ar putea aduce o veste despre voi,

 

Căci el, un duh de munte, se poate arăta

Când apele-n cascadă s-ar limpezi și-ar sta

De-o parte și de alta, în scurtă așteptare

A sufletului care, în munte, încă doare.

 

11 feb. 2021

 

Act de justiție

Inculpatul, e-o persoană

importantă și cu pile,

cu alură indiană

și manifestări febrile.

 

A venit la judecată

după accidentul care

e-o faptă catalogată

penală, în acuzare.

 

A lovit, scrie-n rapoarte,

după care și-a luat zborul

;i-a lăsat, atins de moarte,

ditamai judecătorul.

 

După amânări cu anii

ce-au făcut pe mulți să fiarbă,

poate c-au vorbit doar banii,

nu justiția cea oarbă.

 

Apărarea a fost tare

și a dus la un consens,

cum că mortu'-a fost cel care

circula pe ... contrasens.

 

Din vol. “Parfum … vesel”

 

Curcubeul gândurilor

Să fiu eu, oare, -acela vinovat

de strălucirea din privirea ta,

de zâmbetul de înger întrupat

în corp ce şi zeiţele ar vrea?

 

Să fie gândul tău la mine, -acum,

sau într-o-mbrăţişare cu al meu

pe podul ce le pare-un simplu drum,

când, pentru toţi ceilalţi, e-un curcubeu?

 

Am chipul tău în mine, un tablou

pe care-l văd aievea şi mereu,

am vocea ta, al inimii ecou,

te am în suflet, ca şi cum eşti eu.

 

Din vol. "Chipul iubirii" 

 

Aromele iernii

Miroase a brad în cabană

e liniște, cald și plăcut,

iar vinul încinge o cană

ce-l strânge în brațe de lut.

 

Împrăștie-n aer arome

ce-nlănțuie umbre de brad

pe ziduri, în dans de fantome

ce saltă și tremură, cad.

 

C-un trosnet, bușteanul din vatră

aruncă scântei împrejur,

afară-i un câine și latră,

căci simte cum inima-ți fur.

 

Cabana din lemn și din piatră

e caldă și fără cusur.

 

Din vol. “Călător prin gânduri” 

 

Tropot spre cer

Ce galop! Ce scântei din copitele lor!

Cum aleargă prin vremuri de care mi-e dor!

Herghelie de gânduri pe nori de-amintiri!

Ce șuvoi nesfârșit! Cât de multe trăiri!

 

E decorul de-acum în decor de atunci

Când sălbaticii mei n-ascultau de porunci,

Alergând cum voiau, netezindu-și pe cer

Noi cărări, căutând, printre cețuri, reper.

 

Depășeau barierele anilor grei

Și treceau asmuțind sub copite idei

Nestrunite de legi, neștiute de-un veac

Oropsit de un crez închistat și opac.

 

Sub copite-au simțit drum de Rai, drum de Iad,

Au simțit înălțări, au simțit cum decad,

Au trecut prin vârtejuri de apă și foc,

Au trăit cât un vis ce se pierde-n soroc.

 

Sunt în clipe de-acum, pe un câmp înflorit,

Pregătiți de un zbor pe un drum nesfârșit,

Doar de îngeri parcurs, doar de stele știut …

Ce tăceri vor stârni la întoarcerea-n lut!

 

6 feb. 2021

 

Sărutul ultimei iubiri

Frumoasă,

Elegantă,

Fină,

C-o scânteiere în priviri

Ce-mi amintește mari iubiri

Din lumea greacă

Sau latină,

Din timpuri vechi

Sau mai târzii,

De când te așteptam să vii.

 

Așa îmi ești,

Așa te am

În suflet,

Brațe,

Ochi și gând,

În noaptea noastră,

Noaptea când

Așez pe-un umăr diafan

Sărutul ultimei iubiri,

Scânteia primei dăruiri.

 

Din vol. “Eterna căutare”

 

Întoarcerea acasă

În sunetul roților vechiului tren

ce lasă în urmă al dalelor chin,

privești, visătoare, spre cerul senin,

iar drumul îți pare desprins din Eden.

 

Departe, prin nori, amintiri de demult

apar și se pierd, dar se deapănă-n șir,

aduse din timpul în care, ca bir,

mai lasă din cele păstrate prea mult.

 

Schițezi câte-un zâmbet la cele ce-au fost

trăite frumos într-o vreme când tu

credeai că iubirea nu-și are un rost.

 

Atunci, ai plecat într-o lume ce nu

știai că e dură cu tine și cu

cel care-a ales al rămânerii cost.

 

Din vol. "Călător prin gânduri"

 

Sonetul viselor confuze

Eu te sculptam în infinite feluri

Și-n fiecare-aceeași îmi erai:

Regina câștigată în dueluri

Cu tot ce-mi rezerva un loc în Rai.

 

Și mi te-nchipuiam o nemurire,

Scânteie-aprinsă-n lut pulsând și gol

Ca tot ce însemnase-nchipuire

Prin gândurile-mi ce-ți dădeau ocol.

 

Mi te-am dorit cu zâmbetul pe buze

Și-o nemurire-n vremea ce va fi,

Iar ochii mei, atente călăuze,

Te ridicau spre stele, zi de zi.

 

Ei nu știau că-n visele-ți confuze

M-ai dăltuit ca faun printre muze.   

 

Din vol. “Eterna căutare”