Tril de-april

Un glas firav, sub Soarele lui marte,
Străpunge, scurt, o liniște de zi
Pe care-n două liniști o împarte,
Și-n muguri ce așteaptă a-nflori.

E-o pasăre c-un cânt ca o șoptire
A razelor lucind pe aripi noi
În zborul spre dorita împlinire
A unui vis din vechiul ei zăvoi.

E ca suspinul dintr-o primăvară
În care-un verde proaspăt, nou-născut,
Își mlădie speranțele-ntr-o vară
Ca-n ziua patra de la Început.

Privește lung un mal înalt de fluviu
Și-n gânduri are-acum doritul vis
Pe care n-ar putea nici un diluviu
Să-l facă ne’mplinit, căci a decis:

Când, cu petale, iar, vor ninge merii,
Își va cânta sub ei același tril,
Cu bucuria-n ochi a revederii
Din zilele sfârșitului de-april.
 
Din vol. "Eterna căutare"

Tăcerea dintre gratii

Am vrut, atunci când te-am eliberat,
Să zbori acolo unde îţi doreai,
Să nu îmi reproşezi că te-am legat
De inima-mi în care ai cântat
Când mă iubeai.

Ai dispărut în zările albastre,
Iar cântul tău se-aude,-acum, din cer
Ca un ecou al visurilor noastre
Ce se-mpletesc în dansuri printre astre
În plin mister.

Tu ai plecat - aşa a fost să fie! -
Iar aripile tale-au prins puteri
În zborul peste bolta azurie.
Din locul tău, în vechea colivie,
Îmi plâng tăceri.

Din vol. "Călător prin gânduri"

Talion

Dacă iubesc trandafirii? Desigur!
Asta nu-nseamnă că sunt trandafir,
cum o spun unii și tare mă mir,
dar că îmi plac cel mai mult, vă asigur.

Dacă sunt bun cu tot ce mă-nconjoară,
nu-nseamnă că n-am în jur supărați
nu doar pe mine: pe viață, pe frați;
Ce pot să fac? Lor le place să-i doară.

Dezamăgirilor, cred că sunt nașul:
plec și îmi iau o tăcere ca scut
căci, din momentul când a apărut,
cel ce evită furtuna, nu-i lașul.

Spun ce gândesc și îmi place-adevărul,
dar dacă doare, mai bine evit
și îl păstrez doar în gând, liniștit:
fac să dispară din Eden chiar mărul.

Nu sunt perfect și nu sunt campionul,
dar, când mă supăr ori când sunt iubit,
totul întorc îndoit, înzecit,
sincer în legea ce-o știu: talionul.

Din vol. "Eterna căutare"

Trenul

Gări și iar gări se perindă pe-o cale
Dusă de-a valma, în ropot de tren,
Peste urcușuri ori pante domoale,
Des prin pustiuri și rar prin eden.

Gări cu peroane în tristă-așteptare,
Scrâșnet de frâne, sincope, final,
Strigăte, larmă, semnal de plecare,
Trenul ce iese din gară, brutal.

Unii îl pierd și așteaptă un altul,
Alții coboară pe câte-un peron,
Mulți își încep prin vreo gară asaltul
Spre un mai plin de speranță cotlon.

Stâlpii se-aleargă spre gara din urmă
Într-o-mbulzeală mai greu de-nțeles,
Căci printr-o gară ce-a fost nu se scurmă
După ce calea-nainte-ai ales.

Gări și peroane și stâlpi ce aleargă,
Vuiet prin urme de pași, amintiri,
Trenul ce încă mai poate să meargă,
Eu … aruncând prin fereastră priviri.

Din vol. "Eterna căutare"

Două vorbe

Ți-am spus, de dimineață, “Te iubesc!”?

Nu-mi amintesc, dar nu-i nimic, tu știi,

Așa cum știi că pomii înfloresc

Sub mângâieri de raze aurii.

Dar n-am uitat să-ți spun, ți-am spus și ieri

Și îți voi spune încă multă vreme,

Privindu-te sau, poate, prin tăceri

În care ochii mei vor fi poeme.

Din vol. "Eterna căutare"

Visul din umbră

Mi-ai apărut, din nou, în gând,
Cum te știam, frumoasă;
Erai la ușa mea, sunând,
Și te-am poftit în casă.

- De ce ești trist? – m-ai întrebat –
Privirea ta e sumbră.
- Când te-am văzut, m-am bucurat,
Dar tu ești doar o umbră.

- Sunt umbră, da, sunt umbra ei,
Dar ea m-a vrut la tine,
A vrut în brațe să mă iei,
A vrut să-ți fie bine.

- Greșeala ei, greșeala mea!
De vină e uitarea,
Căci n-a venit când trebuia,
Să-mi fie alinarea.

Acum ... și-n gând e prea târziu,
Iar visul de iubire
E doar al tău: nu pot să-ți fiu
Decât o amintire.
 
Din vol. "Călător prin gânduri"

Misterul din eter

Erau născuți ca suflete lumină,
cum rar se mai găsesc pe-acest pământ,
făcuți să se-ntâlnească prin cuvânt
în nopțile când liniștea-i deplină,

Au rătăcit prin timpuri netrecute
de niciun muritor sau zeu străvechi,
de suflete stinghere sau perechi,
în gânduri rătăcite ori pierdute.

Povestea întâlnirii e-un mister
ascuns de ape, de pământ și cer;
Iubirea lor, puternică și vie,
cuprinsă-n a cuvintelor magie,
e-ascunsă în realul din eter.
Un înger îi veghează blând ... și știe.
 
Din vol. "Oare"

Sfârșitul poveștii fără sfârșit

E-o zbatere-n spațiul lipsit de poeme
din vechiul capitol, e golul subit
ce vine și scrie ‘nainte de vreme
sfârșitul poveștii ce n-are sfârșit.

Își urlă durerea o ultima notă
din tot ce-a rămas în pereții pustii
ai inimii care-i acum doar o grotă
ce-nchide-n uitare mai vechi simfonii.

Sfârșitul poveștii? Sfârșitul e-n moarte
- poveștile-apun și-au un alt răsărit -
iar zorii-mi anunță finalul departe,
c-un altfel capitol și-un altfel sfârșit.

Se simte o briză. Prin grotă adie
un aer mai dulce, un șuier de vânt
ce poartă noi ritmuri, culori, bucurie,
seninul în suflet, noi pași în cuvânt.

În spațiul lipsit de poeme, apare
un vers, și un altul, și altul apoi,
se-nlănțuie tandru-n capitolul care
începe și, totuși, e-același la noi.

Din vol. "Eterna căutare"

Sonetul râului uitat de timp

- Râu de munte, râu uitat
Printre-atâtea alte râuri
Dintr-o viață fără frâuri
Când prin lume-am colindat,

Râu cu apă de cristal
Și cu murmur ce mă-ncântă,
Când te scurgi, nu te frământă
Neștiutul din aval?

Unde mergi, când tu nu știi
Dacă-n față ai și-s grele
Toate stâncile acele?

- Eu nu știu ce voi găsi -
Merg pe drumurile mele
Ca și timpul celor vii.

Din vol. "Călător prin gânduri"

Codul

Închid orice fereastră către lume
iar mintea, în genunchi o fac s-aștepte,
căci vreau ca inima să mă îndrume,
și să mă-nalț, din nou, pe-acele trepte
spre neștiut, dar într-un loc anume.

Mi-e dor și-mi fac un pod format din gânduri
în care ea-mi apare și mă poartă
prin lumi săpate-n timp, ca mici intrânduri,
ascunse, netrecute pe vreo hartă,
nescrise, dar citite printre rânduri.

E și reală, e și plăsmuire,
dar este ea, așa cum am iubit-o,
așa cum e, doar o închipuire,
iubirea ce reală am simțit-o,
perechea mea în marea nemurire.

Ajungem, împreună, în ținutul
în care poți ajunge doar în visuri
ce te îndeamnă spre necunoscutul
din alte lumi, numite paradisuri,
în care în prezent, e doar trecutul.

Am lacrimi în priviri când văd căsuța
și muntele ce-l port în amintire,
pridvorul, scaunele și măsuța,
laguna încărcată de iubire,
coliba de pe plajă și bărcuța.

Îmi simt fiori în inimă, iar podul
prin care gândurile-mi sunt legate
se rupe. Mintea e, din nou, zăvodul
cu simțuri agere, sofisticate,
temut străjer, ce-și ocrotește codul.

Din vol. "Oare"

Sărutul zorilor

La o margine de ape, apărută ca un vis,
Tu faci stelele să-ntrebe Universul de-i permis
Noaptea să cuprindă ziua doar atât cât somnul tău
E vegheat de Luna care s-a oprit din drumul său.

Curios, chiar Universul, sprijinit pe-un infinit,
Și-a oprit, o clipă numai, mersul fără de sfârșit
Și, c-o voce din eteruri, șuierând spre galaxii:
-Stelelor, în plus, o noapte, pe Pământ, de-acum, va fi.

Chipul tău, scăldat în raze, îmi apare ca un vis
Într-o noapte când Pământul, ocrotit de Paradis,
A-ncetat să se rotească, Timpul însuși a-nlemnit,
Până când ți-au dat sărutul zorii care … te-au trezit.

Din vol. "Călător prin gânduri"