Gânduri de cristal

Zăpada-i pentru noi o feerie,

încântătoare scurgere din nori

a veștilor ce ar putea să fie

semnale-n ochii noștri arzători,

ce par oglinzi mai vechilor dorințe

strivite sub poveri de neputințe.

Ea poate alte suflete să-nghețe

și să aducă inimi la tăceri,

dar nu și nouă, căci îi dăm binețe

și-n frigul ei ne căutăm plăceri

atât de multă vreme așteptate,

cu suflete aprinse și-nsetate.

Și vom ieși din gânduri cristaline

pe recele-așternut, imaculat,

în dansul nostru-n brațe te voi ține

atât de strâns și-atât de-apropiat,

încât, iubita mea, uitând de geruri,

ne vom dori zăpadă și în ceruri.

Din vol. "Chipul iubirii"

Algoritm

De vrei să știi pe unde-i umblă gândul
cu șoaptele-i pierdute-n adiere
ce-alină și îmbie la plăcere,
va trebui, în pași făcuți cu rândul,

să îți privești în suflet timp de-o clipă
și să te-ntrebi, de vei găsi ruine,
cum ar putea să locuiască-n tine
iubirea ce părea că se-nfiripă.

În pasul următor ar fi-mpăcarea
cu ce a fost și, în final, cu tine,
și-abia atunci vei fi, din nou, ca floarea

ce strălucește, fără-ncrâncenarea
cu care gândului îi vrei umblarea,
și, poate, cine știe? – va fi bine.

Din vol. "Oare"

Leagăn cu muguri de vis

Pe ramul tău înmugurit de dor,
Mă legănam în visul alb, de iarnă,
Sub nori din care m-așteptam să cearnă
Cu fulgi de-un verde cald, amețitor,

Purtând parfumul tău, acolo-n vis,
Mireasma dorului de primăvară
Ce vrea, din miez de muguri, să răsară
Și să-mi transforme somnu-n Paradis.

M-am strecurat, ușor, în pieptul tău,
Asemeni unui fur în catedrală,
Dar inima-ți pulsa ca o petală
Și n-am putut s-o iau din locul său.

Am devenit, în visul ce-l visam,
Un felinar ajuns, din întâmplare,
Să dea petalei tale o culoare,
Demult, când într-un vis, mă legănam.
 

Din vol. “Cântecul visurilor”

Visul din templu

Mi-am rătăcit prin gânduri mii de flori,
și sărutări, și tot ce ți-am trimis
prin mesageri ce mă-ntrebau în zori
cum prețuiesc plecarea unui vis.

Mi-am rătăcit și azi un trandafir
ca un surâs aprins pe buze moi,
dar l-am găsit și pot să îi inspir
parfumul amintirilor cu noi.

Nu ți-l trimit: cu el pot să visez
și-atunci când zorii visele gonesc
în lumea lor, în care nu cutez
să intru și, din nou, să m-amăgesc.

Am doar un vis acum și-n visul meu
ating cu-a trandafirului petală
un suflet care-n templu-mi ca de zeu
mi se arată-n forme de vestală

Și îi dispar zeieștile veșminte,
iar trupurile cu luciri de mir
își fac, în zbateri strânse, jurăminte,
strivind pe dale reci un trandafir.
 
Din vol. “Eterna căutare”