Un sultan cu barba aspră și pe-alocuri
colilie,
S-a trezit c-o muscă beată la plimbare pe
chelie
Și-a pocnit-o greu, cu sete, de-a făcut-o
chiseliță,
Iar pe capul lui, o pată mirosea a
șliboviță.
N-ar fi fost o mare brânză, dar a fost ce
a urmat,
C-a-nceput de-atunci sultanul să se poarte
mai ciudat
Și nu-i mai plăcea haremul, nu îi mai
plăcea nimic,
Nici cadâne zbânțuindu-și dansurile din
buric.
Eunucii, pe la colțuri, cu nevestele
șoptind,
Au ajuns și ei să creadă c-ar avea ceva
murind
Și-au chemat toți vracii vremii, au chemat
și-o vrăjitoare
Să îi afle beteșugul, ori blestemul, ori
ce-l doare.
N-au găsit nimic, dar baba s-a grăbit doar
lui să-i spună
Că-ntr-o țară cum nu-i alta, sunt femei ce
se adună
Doar o noapte-n an, dansează și-s frumoase
cum pe lume
Nicăieri nu se mai află, dar n-au un
preabun renume.
Auzind de-așa minune, făr-a spune nimănui,
Și-a lăsat sultanul țara, a plecat din
lumea lui
Cu speranța-n gând să intre, chiar de e
umilitor,
Ultimul pe lista lungă cu haremul ielelor.
28 ian. 2025
