3 x 3

Anul Nou să nu conteze

Dacă nu-s muiați posmagii, 

Iată că se-adună magii,

Hotărâți să-l ... anuleze.

 

29 dec. 2024

 

Trei pași

Ce faci anule, pleci?

Ți-ai luat zilele și nopțile

În desaga peticită cu alb și negru?

Ce faci?  Te scurgi ca un râu

Așa, la vale, sau spre dealul cu noduri de viață

Și de gânduri?

 

Mie, câte mi-ai mai lăsat, trei?

Una pentru cântecul iernii,

Alta pentru privirile norilor

Și ultima pentru luminile apusului?

Ia-le și pe ele, anule!

Nu vezi că deja au început să plângă?

 

Mă descurc eu și fără ele:

Îmi voi cânta singur un cântec nou,

Sub alte priviri,

Strălucind în ultima scânteiere

A unui apus de an

Cu pasul amintire.

 

28 dec. 2024

 

Ani și ani

Ani și ani

 

eu ți-am cântat

a solstițiu

tu mi-ai cântat

a echinocțiu

și uite așa

ni s-au adunat anii

din lung

și din lat

 

21 dec. 2024

 

Strada amintirilor

Pe strada amintirilor cu tine,

Pășesc ades și simt că-mi ești un vis

Ce intră-n cerul meu și îmi devine

Cărare când mi-e drumul indecis.

 

Iar pașii mei, cu grijă, urcă, urcă,

Se-ndreaptă spre clădiri de gânduri noi

Ce par că orizontul îl încurcă,

Dar nu pot face drumul înapoi.

 

Cărarea se transformă și-mi apare

Alături, ca o strângere de braț

A unei vieți ce vrea cu-nfrigurare

Să-mi fie împlinirea de nesaț

 

Și dor să-mi fie, vis și alinare,

Când timpul meu începe-a se-nclina

Pe strada fără de asemănare,

Cu amintiri ce nu se  pot uita.

 

15 dec. 2024

 

Umbre de demult

Începură caii iarăși să necheze

Și să scurme glia care nu-i mai vrea,

Dar pe care-ntruna vor a galopa,

Nelăsând nici praful să se mai așeze.

 

Nu mai vor din iarbă să se mai ridice

Fire de lumină-n spini de verde crud

Care-ascund în vârfuri adevărul nud,

Gata în galopul lor să se implice.

 

Își nechează caii frica de-ntuneric

Și în herghelie speră adopost

Față de pământul care cere-un cost

Pentru timpul care le-a părut feeric.

 

Cerul de furtună pare a trimite

Semn că e aproape clipa de final,

Când își mănă vântul ca pe un pumnal

Spre copite care se opresc, uimite.

 

Noaptea e aproape și e greu s-o-ndure

Când pădurea crește-n poale stele reci,

Strecurate-n taină din adânci poteci,

Umbre de-altădată, siluete sure.

 

7 dec. 2024

 

Sonet printre brațe și Lună

Făptură unduind sub clar de lună,

cu brațe moi, cu degetele reci,

în șerpuiri descoperind poteci

prin ramuri ce încearcă să se-opună,

 

de unde vii, din care colț de Rai

te-ai rupt în drumul tău? Cum ai ajuns

în lumea ce părea de nepătruns

a gândurilor mele? Ce le dai?

 

Săruturi dulci, aduse de departe,

din lumea ta de dincolo de moarte,

din plaiurile tale nelumești?

 

Cum vei putea în gânduri să trăiești,

făptură unduindă ce-mi împarte,

sub clar de lună, daruri îngerești?

 

Din vol. “Călător prin gânduri”

 

Postare prezentată

Pescarul zânatic

Pescarul de la Balta Verde, Încins de-o sticlă de rachiu, Văzu pe mal o coțofană Pe care-i greu să v-o descriu,   Căci starea lui trecu prin...