Aș
vrea ca, din lumea nebună
-
din care fac parte și eu -
să
fug doar o dată pe lună
căci
zilnic nu pot - e prea greu! -
Zic
unii de „pânzele albe”…
Nu-s
pânze, iar eu le-am găsit:
sunt
raze cernute în salbe
din
Soarele ce-a răsărit.
Sunt
altfel în locul de taină
ascuns
într-un vechi defileu
ce
n-are legende sau faimă,
dar
are, în mine, un zeu.
Din vol. “Călător prin gânduri”
Desenam
o lume pe un fir de iarbă,
C-un
creion de raze prinse într-un gând
Mare
cât o lună dintr-o noapte oarbă,
Ascuțit
ca lupta dintr-un suflet blând.
Îmi
erai acolo, într-un cer de gânduri,
Cu
priviri în care stele răsăreau
Când
cuvinte calde își găseau intrânduri
Printre-atâtea
aripi care te păzeau.
Îmi
tăiau din raze, îngerii aceia,
Ascundeau
de tine câte un cuvânt
Și-ncercau
întruna să îmi ia scânteia
Care-n
firul ierbii vrea să te încânt.
Am
ascuns-o iute în răvaș de unde
Arcuind
pe-o mare, în parcurs rebel,
Spre
un țărm în care iarba nu pătrunde
Când
creionul poartă raze în duel.
Din vol. “Aripi de azur”
El
știe-acum că e o efemeră,
cu
corp subțire, aripi străvezii,
ce
s-a-nălțat prea mult spre stratosferă
ca
o explozie în zori de zi.
Trăise
mult în mâl, în întuneric,
sub
apa-n care a crescut în ani
și,
brusc, în noul peisaj, himeric,
s-a
repezit spre norii diafani.
Vrăjit,
surprins de noua adiere,
purtat
în sus de aerul divin,
el
și-a uitat, în valul de plăcere,
menirea
pân’ la ultimul suspin.
A
tot urcat, prin razele de soare,
spre
norii ce păreau atât de moi,
dar
clipa rea, lovind cu necruțare,
i-a
prefăcut pe aripi roua-n sloi.
S-a
prăbușit ușor, putând să vadă
tot
ce-a pierdut în zboru-i ne-mplinit
din
care a ajuns acum să cadă
ca
orice efemeră, la sfârșit.
Din vol. “Gândul pierdut”
Străbăteam
o cărare a vastei câmpii
Cu
privirea spre nori și-ascultând ciocârlii
Risipite-n
văzduh, provocându-mi fiori
Și,
în pași, rătăcirea prin câmpul cu flori.
Întrebam,
când și când, nori, și păsări, și maci,
Din
priviri ce-mi erau pentru gânduri tălmaci:
-
Vreți să-mi spuneți, vă rog, pe aici a trecut
Fericirea,
căci eu doar la voi am văzut
Bucuria
de-a fi ocolită de vânt,
Neluată
de ploi și-ngropată-n pământ?
-
Ce vrei tu, noi nu știm, dar întreabă-n păduri,
La
izvoare-apărate de vrejuri de muri,
În
poiana călcată de iele sau … nu! –
Mergi
în pace cu tine și-ntreabă-te tu!
Am
intrat în păduri, m-am oprit la copaci,
Iar
privirea mi-a fost pentru gânduri tălmaci:
-
Vreți să-mi spuneți, vă rog, pe aici a trecut
Bunătatea
din om? Eu, aici, am văzut
Bucuria
din frunze-adiate de vânt,
Și
lumini strălucind între voi și pământ.
-
Ce întrebi, noi nu știm, dar pe munte, mai sus,
Vei
găsi, gânditor și scăldat în apus,
Un
monah ce-ar putea să te-ndrume … sau nu!
Mergi
în pace cu tine și-ntreabă-te tu!
L-am
găsit pe o stâncă. Știa. Înțelept,
Mi-a
răspuns: “Ce vrei tu, îți pulsează piept”.
Din vol. “Cântecul visurilor”
Îmi
curgeau prin sânge gândurile tale
Și-mi
dormeau sub pleoape vise ce-au trecut
Pe
sub cerul nopții când mi-ai apărut
Și-au
crescut iubirii primele petale.
Au
primit culoarea ce i-au dat-o zorii,
Primele
săruturi i-au adus, de sus,
Străluciri
de lună și-n corolă-au pus
Roșul
din plăcerea buzelor candorii.
Din
sclipiri de stele-n nopțile de vară,
Floarea
mea, ivită-n dansul lunii mai,
Și-a
creat cunună, cum pe lume-arară,
Ce-mi
străluce-albastru, uneori corai,
În
privirea care-n fiecare seară
O
cuprinde-n visul florilor de Rai.
Din vol. “Aripi de azur”
Privirea-ți
se pierde pe marea în riduri
Ce-și
urlă-ncruntarea spre piepturi de stânci
Înfipte
în țărmul de gânduri adânci
Cu
Ane zidite-nafară de ziduri.
E-un
zbor peste-o mare ce vrea a te ține
Departe
de-Olimpul pe care-n destin
L-ai
vrut, l-ai avut și acum îți e chin
Săpat
pe ascuns în adânc de suspine.
Pe
țărmul în care pierdută ți-e calea,
Nisipul
se scurge-n abisul ivit
În
urme lăsate de-un pas istovit
Ce
știe că nimeni nu-i mântuie jalea.
Și
zorii așteaptă și nu vor să iasă
Din
apele mării, să curme furtuni,
Să
schimbe cu ele un loc în genuni
Și-adâncul
să fie durerilor casă.
Se-ntoarce
privirea spre suflet c-o rană,
În
ochi întristarea-ți înoată în vid
Spre
locul în care Olimpul din zid
Își
poartă prin veacuri uitarea de Ană.
Din vol. “Eterna căutare”
Pescarul de la Balta Verde, Încins de-o sticlă de rachiu, Văzu pe mal o coțofană Pe care-i greu să v-o descriu, Căci starea lui trecu prin...
