Păi, se putea?

Groaznică furtună! Cerul – de catran,

Valuri furibunde, stânca de sfârșit,

Vasul în derivă, eu – rostogolit

Într-un hău de ape dintr-un vast ocean.

 

M-am lovit de-o bârnă și, ca într-un spasm,

Mâinile-nghețate-n jurul ei s-au strâns

Și-am gândit că moartea a-nceput un plâns,

Cum credeam pe vremuri la sfârșit de basm.

 

Înspre zorii zilei, pe un țărm pustiu,

Pofta mea de viață, sub cocotieri,

Își cerea arvuna când, de nicăieri,

Am simțit chemarea ca de suflet viu

 

Și-am privit spre plaja unei depărtări

Parcă mai aproape de un vis, de Rai,

Parcă de-o poveste cu un nou serai,

Plin de trupuri calde și de frământări.

 

-Doamne, oare Moartea vrea să mor așa?

Am ieșit din valuri ca s-ajung aici?

-Nu-ți mai face gânduri, nu pofti și nici

Să nu crezi că-n barcă nu-i nevastă-ta!

 

29 iun. 2026

 

O dată tu, o dată eu

Te-ai supărat odată tu

-nu știu ce îți făcusem eu-

dar, reguli care sunt tabu,

să le mai ocolești, e greu.

 

M-am supărat odată eu,

- azi, nu mai știu ce mi-ai făcut -

căci, să mă ierte Dumnezeu,

ți-am zis ceva ce te-a durut.

 

Au fost și de-astea, au mai fost,

o dată tu, o dată eu,

dar pot, îți jur, să recunosc:

noi doi ... ne vom iubi mereu.

 

Din vol. "Chipul iubirii"

Peduculus

Doi păduchi se ceartă-n van

Printre pene de fazan:

Unul cică-i arendaș,

Altul este chiriaș

Și, cu plata, stă cam prost

- De-asta e luat la rost -

 

Mai la margine, pe-un ram

Fără treabă sau program,

Jderul, cu stomacul gol,

Vrea și el fazan obol,

Neștiindu-se-n vizor

Luat de un vânător.

 

Mai departe, în oraș,

E un biet funcționăraș

Care vrea, numaidecât

Blana jderului la gât

Că și el, săracu'-a dat

Toate taxele la stat.

 

N-aș prea vrea să adâncesc

Ar fi bine să mă-opresc

Căci, de v-aș mai povesti,

Cine știe ce-aș păți.

Gata, am încălecat

Pe-un păduche și-am plecat.

 

Din vol. “Parfum … vesel” 

 

Poteca pașilor de gând

Cum îți mai trec prin gânduri, acolo-n depărtare:

Ca umbra înserării, ca febra tinereții,

Ca Soarele ce bate la poarta dimineții,

Ori ca un timp ce calcă pe valul dintr-o mare?

 

Privirea ta din suflet, mă vede, îmi urmează

Poteca ce se naște sub pașii mei de gând

Venit să te-nsoțească pe-un alt pământ mergând

Ce, pentru scurtă vreme, privirea-ți luminează?

 

Gândește-mă poveste, gândește-mă nălucă

Pierdută dintre vise pe drumul pietruit

Ce intră în tărâmul atât de jinduit,

În care depărtarea încearcă să reducă

 

Și spune-mi: tu, în gânduri, mă vezi ca o poveste?

E doar o întrebare. Aștept să-mi dai de veste.

 

14 iun. 2026

 

Visul unei unice trăiri

Cum timpul ce-l presa de-atâta vreme,

E-al său acum, și prins, și îmblânzit,

Își ia din el când își dorește clipe

Din care-ncearcă să mai înfiripe

Un vis ce încă nu s-a împlinit.

 

Nu-i e ușor, iar clipele-și iau zborul

Ca păsările mării în furtuni

Ce le-ar zdrobi de stâncile lovite

De timpuri care vin neistovite

Să cucerească noi dimensiuni.

 

Doar unele sunt prinse în șiragul

Ce le adună-n luciu de-amintiri,

Doar ele par să fie-acelea care

Par să-nțeleagă visul oarecare

Ca vis al unei unice trăiri.

 

8 iun. 2026

 

 

Handicap

Agitație, rumoare!

Șoapte,-ndemnuri, sfaturi multe,

Când mai sfinte, când oculte ...

Doamne, ce s-or face, oare?

 

Se înghesuie-n cabina

Cu oglinzi și sulimanuri,

Încercând să facă planuri …

Vai, ce țipă-adrenalina!

 

Nici nu merge c-un ghicit

Căci, în meseria lor

- Știți, aceea de actor -

Tre’ să știi cum a venit,

 

Altfel, dacă-ți taie calea,

Poate-ncurci o vorbă-n rol

Și, uitând de protocol,

Urlă-ndată șeful: “Valea!”

 

Uite-așa, de mare frică,

Își dau ochii peste cap,

Tot privind spre handicap,

Care-i negru și ... pisică.

 

Din vol. “Hai, pa!”

 

Alchimia sufletelor

E-o luptă-n care sufletul se zbate,

surprins de forța ce i se opune,

de gândul care nu i se supune,

și-i spune, cu tărie: “Nu se poate!”

 

El n-are logică - el e iubire -

și nu-nțelege cum de e posibil,

când totul este clar și e vizibil,

să nu te bucuri de o regăsire

 

c-un altul, care e menit să-ți fie

aproape și acum și-n nemurire,

gândindu-te că nicio amintire

nu întărește simpla alchimie,

enigmă pentru-ntreaga omenire,

pe care el -și numai el- o știe.

 

Din vol. “Călător prin gânduri” 

 

Rondelul ultimului val

De crezi că-i liniște în val

Când se pornește pe câmpii,

În roșul macilor de-ai fi,

Te-ai vrea pe câmpul ideal.

 

Un cer curat, ca de cristal,

Adânc, în suflet, te-ar privi,

De crezi că-i liniște în val

Pornit pe-a’ mărilor câmpii.

 

La orizontul ireal,

Cu zori ce te-ar privi mirați,

O poartă-ar aștepta să bați,

C-o rugă-n ochi, în gest final,

 

Ca liniștirea unui val.

 

5 iun 2021

 

Cântecul stelelor

Încerc din răsputeri, privind la stele,

să descifrez, în tremuratul lor,

mesajul ce-ar putea, pe loc, să-mi spele

din gânduri, amintirile ce dor.

 

Aștept s-aud un cânt ca altădată,

când le priveam, cu ochii larg deschiși,

cu inima zvâcnind, înaripată,

cu mintea fără norii indeciși.

 

Dar tot ce-aud e un cântat de greieri

și e plăcut, e-o bucurie-n el

ce-alungă-n amintiri ce le cutreieri,

tot ce a fost și nu mai e la fel.

 

Sunt vindecat sau mi se pare mie?

Nimic în jur nu pare că-i lumesc,

iar steaua care ar putea să știe

se-ascunde și nu-mi spune: te iubesc!

 

Din vol. "Chipul iubirii" 

 

Gând climatic furtunatic

Era furtună și ploua dramatic

Aseară, în parcare, pe mașini

Aduse din coclaurii străini

Pe-ales, ca în sistemul democratic.

 

Un Mercedes privea melodramatic,

C-un far ce-avea din când în când contact,

Spre-o Dacie cu care-avea un pact

Călcat în mod brutal și sistematic.

 

Se potriveau, luând-o matematic,

Cu suprafața singurului loc

Din unica parcare-a unui bloc

Pe care umbra se-așeza apatic,

 

Iar vara, sub un Soare-aristocratic

Ce-și înfigea privirile-n asfalt

Cu grade-nfierbântate în asalt,

Era un loc de faimă, emblematic.

 

Necazul lui era că, birocratic,

Era un loc de-oricine ocupat;

Eh, ce contează! Ploaia n-a mai stat

De zile-ntregi, de când e-al său. Dramatic!

 

Din vol. “Dor de lele”