Final

Îmi sprijin o tâmplă pe-un vis ce-mi șoptește
Atâtea și-atâtea cuvinte prin piept,
Încât mi se pare că-n inimă-mi crește
Un vers nesfârșit, c-un final ce-l aștept.

Și-mi sună cuvintele-acelea a clopot,
Și bat darabanele-n sufletul meu
De parcă mi-e sângele-o mare în clocot
Pe care-s corăbii și-n ele sunt eu

Legat de catarge cu lanțuri de teamă,
Cu ochii în sarea din creasta de val
Ce vine, și urlă, și parcă mă cheamă
Să merg în străfunduri pe-un pat abisal,

Să duc în uitare albastrul de Lună
Și roșul de ziuă ce naște-n amurg,
Să-mi fie doar apa dorința-mi nebună
Și setea pe care în mine s-o scurg.

Îmi sună cuvintele-acelea a moarte
Și-mi cântă a clopot, și-mi urlă a val
Ce-mi crește în suflet o ultimă carte,
C-un vers ce mă-ndeamnă să-i caut final.

Din vol. "Eterna căutare"

Sonetul muncii cu alt rost

Când te-am pictat, iubito, m-am gândit
să mi te am alături, să-mi șezi blând,
să te admir pe viață, ca și când
ești numai tu în lume de iubit.

Și te-am pictat privindu-te-nfocat
de nici nu știu, de fapt, tu ce făceai,
dar, de curând, am înțeles că ai
făcut un semn spre cel ce mi-a urmat:

“Răbdare, măi, că mă pictează-un prost!”
Mă tot gândesc: acestea să fi fost
cuvintele ce le-ai fi spus atunci?

Eu mă gândeam la viitor, la prunci,
tu te gândeai la “munci”, dar cu alt rost
și uite-așa a fost, n-ar mai fi fost!

Din vol. "Hai, pa!"

Mamzela

Tristețea muntelui

Aș vrea tristețea muntelui să fiu
atunci când frigul iernii îl încarcă
și o povară mare îi încearcă
puterile, sub cerul plumburiu.

Aș vrea să fiu asemenea tristețe
și nu o alta, poate mai intensă,
căci forța lui e-ascunsă, dar imensă,
iar din adânc răzbate frumusețe.

Aș vrea să-i fiu tristețe și s-aștept
ca primăvara mâna să-și întindă,
încrâncenarea-i mută să destindă.

Aș vrea să îi alin durerea-n piept.
să pot să fiu tristețea lui de drept,
și-n bucurie să mă reaprindă.

Din volumul "Oare"

Semnul dintre clipe

Am pus un semn de carte între clipe
pe care-aș vrea să le citesc din nou
atunci când voi dori să se-nfiripe
din picături de vreme, un tablou.

A fost ce am avut la îndemână,
ceva pe care timpul a presat
din toamna care-a devenit stăpână
și frunzelor culoarea a schimbat.

E-o frunză, da, o amintire caldă
a lumilor prin care am zburat,
a insulei, lagunei care scaldă
nisipul fără forme de păcat.

E semnul ce separă două clipe
ce au trecut frumos, ca într-un vis,
cuvântul ce-ar putea să se risipe,
căci este-n pagini diferite scris.

Din vol. "Oare"

Liniște bizară

Ce liniște e astă-seară-n casă!

E ca aceea, veche, de demult

Și-mi place vocea ei să o ascult -

Mă-nvăluie, m-atrage, e frumoasă.

Nu mi-am dorit așa o seară tristă,

Dar, dacă e aici, pot s-o admir

În mersul ei ușor, ca de zefir

Și c-o aromă care nu există.

Valsează, e desculță, e ușoară,

Aud, cumva, o muzică de dans,

Prin fum, se deslușește un balans,

Iar muzica devine mai bizară.

Mă vede și, în fumul de țigară,

Se-apropie șoptindu-mi câte-un vers

Adus din praful timpului ce-a șters

Din amintirile de-odinioară.

Sunt versuri sacre, strălucind în rime

Pe care-ncerc să le notez febril,

Dar sunt oprit de-un sunet de mobil,

Iar liniștea dispare-n întregime.

- Alo, sunt eu, nu-ți este dor de mine?

Din vol. "Gândul pierdut" pentru vol. "Eterna căutare"

Răscoliri

De-mi vei privi în suflet vei vedea
plutind, cu scânteieri intermitente,
intenții ca privirile-mi absente,
dorindu-și împlinirea-n a putea.

Intrând mai în adânc, să nu te miri
când, dintr-un colț ascuns, te vor privi
chiar ochii tăi. Abia atunci vei ști
de ce-mi provoci în suflet răscoliri.

Dar poți tu oare? Poți intra din nou
în suflet cu privirea să-mi pătrunzi,
la orice întrebare să-ți răspunzi?

Sau îl privești ca pe un vechi tablou
pe care l-ai primit, demult, cadou
și-ncepi cu ilustrate să-l confunzi?

Din vol. "Călător prin gânduri"

Pumnalul

De nicăieri, pe-un cer senin,
l-ai acuzat, venind cu nori,
lovindu-i sufletul blajin,
adeseori.

S-a întrebat de ce o faci
și-a stat cu sufletu-i la sfat,
căci n-a-nțeles de ce-l ataci,
nevinovat.

I-a fost destul, i-a fost de-ajuns,
și-a hotărât tăcerea, scut:
la tot ce-ai spus, nu a răspuns,
nu te-a mai vrut.

Mergea tăcut, îngândurat,
simțind cum spatele-i ardea,
ca un pumnal însângerat,
privirea ta.


Din vol. "Călător prin gânduri"

Pași albi

Pășesc pe-a vieții cale în iarna care-ncearcă

s-acopere povestea de pași lăsați în urmă

cu albul din noianul de fulgi ce vin în turmă

să-mi șteargă urma clară sau chiar să o întoarcă.

Parcurg urcușul singur, călcând pe stratul moale

ce-acoperă atâtea povești din alte visuri

ce au parcurs cărarea și au lăsat doar scrisuri

citite printre gânduri în timp ce merg agale.

Întorc ușor privirea - sunt multe urme șterse,

sau poate-s prea departe sau unghiul mă înșeală,

căci gânduri mustrătoare mă scot din amorțeală

și văd imagini clare, mai multe și diverse.

Sunt chipuri de femeie în gânduri, printre urme,

ce mă îndrumă-n viață, ce-mi însoțesc parcursul,

văd chipul mamei mele și chiar 'i-ascult discursul,

mai văd un zâmbet care din dor mai vrea să curme.

Văd chipul Ei mai apoi, al celei mai iubite,

cea care multe urme alături îmi așterne,

privind urcușul aspru cu-aceleași griji materne

și-mi dă, ca de plecare, săruturi nesfârșite.

Mă-ntorc din nou spre munte, încerc să țin cărarea

și nu mă mai simt singur, nu simt nici oboseala,

las urme apăsate și uit de răfuiala

cu iarna, căci în munte e ea acum: chemarea.

 

Din vol. "Oare"