Regele cerb

 

Bătrân, în pădurea străbună,
alături de marele fag,
asculți ridicându-se, vag,
al lupilor urlet, spre lună.

E-un urlet lugubru, de jale,
al haitei ce, toată, s-a strâns
în corul ce-mprăștie plâns
pe note de frici ancestrale.

Credeau că te-au prins în capcană,
că poți fi răpus, în sfârșit,
dar unii de-ai lor s-au grăbit
stricând rânduiala din goană.

Sperau să te-ntreacă în forță
ei, tinerii plini de avânt,
puternici, cu nările-n vânt,
și ochii în flăcări de torță.

Au fost secerați, iar pământul
a supt, însetat și hulpav,
din sângele celui mai brav,
fiindu-i, de-a pururi, mormântul.

Ești cel ce-n coroană iși pune
vechimea în Munții Carpați,
ești cerbul temut de confrați,
tu, rege-al pădurii străbune. 

Din vol. “Călător prin gânduri”

 

Zeul nopții

Când noaptea își va recunoaște vina

Și va pleca, lăsându-mi dezvelit

Un trup ce-l voi privi, îndrăgostit,

Tu nu vei ști, vei fi precum lumina

Ce-mparte viață-n drumu-i nesfârșit

Prin lumea-n care simt că-s numai eu

Privindu-te, zeiță, ca un zeu.

 

Pe chipul tău, îmi voi citi menirea

Și-mi voi lua din ochii tăi avânt

Spre culmi, având puterea unui vânt

Pornit ca o rafală spre iubirea

Ce-i cârmuiește viața pe Pământ

Și-l face să se simtă ca un zeu,

Așa cum simt în clipa asta eu.

 

Îți voi șopti, când noaptea se va trece,

Cuvintele ce-n suflet ți le-am scris

Când inima ți-a tresărit în vis,

Iar ochii nu știau ce se petrece

Și, pentru-o clipă doar, ți s-au deschis,

Privind prin întuneric cum un zeu

Ți se-nchina. Eram, acela, eu.

 

Din vol. "Eterna căutare"

 

Sonetul dublului tărâm

În visul meu, pământul de sub ape
e-un alt tărâm și-mi este, uneori,
un adăpost de vis, iar alteori,
coșmarul ce se zbate pe sub pleoape.

Când este visul bun, tărâmul este
domeniul meu de mare cavaler,
temut, iubit și ocrotit de cer,
în lumea de legendă sau poveste.

Dar dacă este celălalt, coșmarul,
tărâmul meu, de ape inundat,
e-nvăluit de flăcări la hotarul

în care Soarele își stinge-amarul
întregii zile cât a căutat
stăpâna nopții, ce l-a fermecat.

Din vol. "Călător prin gânduri"
 

Drumul de vis

Deschide-mi ușa, vis ce te-ai ascuns
În lumea de-ntuneric nepătruns
Și nu mai vrei să ieși, nu vrei să-mi lași,
Din ce-mi erai, nici urmele de pași!

Deschide-mi cât să pot să-ți las un gând
Să-ți spună că mi-e toamnă și, curând,
Îmi va fi iarnă și în suflet ger,
În depărtări de dincolo de cer!

Deschide-mi, să-mi fii, iarăși, visul cald
Ce mă-nvelea, în suflet, cu un fald
Când nopțile-n singurătate, reci,
Treceau cu-aceelași teamă: c-ai să pleci!

Deschide-mi! Știi, în suflet, eu am scris
Că va dansa, pe drum, cu vechiul vis.
 

Din vol. “Eterna căutare”