Sărutul nesfârșit

Îmi trec fiori pe linia de viață

Când se așază, blând, pe trupul tău

Și-i simt, în taina lor, cum se agață

De gândul meu fierbinte, cel mai rău.

 

E-atât de rău, încât îmi ia privirea

Și-o duce spre un umăr strălucind,

Iar el îmi cere buze cu șoptirea

Pe care vrea s-o simtă adiind.

 

În aerul din jur, e-o tulburare

Pe care-o stingi, cu mâna peste-a mea

Și mă cuprinzi, frumoasa mea visare,

Așa cum doar un înger ar putea.

 

Se-animă ceru-n ochi ce luminează

Cu strălucirea celor ce iubesc

Și liniile vieții își veghează,

Alături să își fie, cât trăiesc.

 

Când vom păși-n tărâmul cu verdeață

Lipsit de tot ce-n lumea asta-i rău,

Îmi voi lega, cu linia de viață,

Sărutul nesfârșit, de trupul tău.

 

Din vol. “Aripi de azur”

 

Politica zăpezii

Dincolo de gard, era tăcere.

Și căsuța, și un brad, tăceau

Ca și când nu mai aveau putere,

Dar voiau ceva și așteptau.

 

Ce sperau în iarnă să se-ntâmple,

Ziua-ceea rece nu știa;

Ea trecea, cu ore albe-n tâmple

Și c-o boltă fără Soare-n ea.

 

Ce-or fi vrând? – se miră-n unde râul,

Ce-or spera? O iarnă și mai grea?

Pătură mai mare peste grâul

Care ieri, în verde crud, râdea?

 

Peste drum, o țarcă vorbăreață,

Ne-ntrebând-o nimeni ce-o durea,

Sparse liniștea c-un zvon de viață:

Știu ce vor: zăpadă ar mai vrea!

 

Spiritele-ncep să se încingă:

Unii spun că-i bine, alții – ba,

Norii se întreabă: să mai ningă

Ori s-aștepte anu-a se schimba?

 

Din vol. “Dor de lele”

 

Munții celor trei magi

Se ridicaseră din ape

Și se hrăneau cu cețuri dese

Din vremuri vechi și ne’nțelese

În cele ce ne sunt aproape.

 

Trăiau în lumea neumblată,

Sinistră-n vuiet și ecouri

Pierdute-n rarele halouri

Ce pot trăirea să le-abată.

 

Priveau, cu poftă, înspre ceruri,

Visând să își înfigă colții

În tot ce e deasupra bolții

Și-n nemurirea din eteruri.

 

Se înălțau trecând prin timpuri

Ce le-aduceau o lume nouă,

Cu verde adăpat de rouă

Și transformare-n anotimpuri…

 

Privind spre brazii de la poale,

Uitându-și anii de ravagii,

Așteaptă să mai treacă magii

Cu vestea despre-o nouă cale.

 

Din vol. “Aripi de azur”

 

Romică

E-o seară blândă, oamenii-s pe stradă,

aleargă după daruri de Crăciun,

se-aud urări (ceva c-un un an mai bun),

când, iată! - trece unul pus pe sfadă.

 

E îmbrăcat cu haine din gunoaie

destul de bine, nu cred că-i e frig,

îl văd destul de des, așa că-l strig:

- Ce s-a-ntâmplat, Romică, ce-i tataie?

 

- Păi, ce să fie, mama ei de viață!

Aveam un vinișor și un covrig,

făcusem focul, că muream de frig,

dar a venit nebuna aia hoață…

 

Da’ las’ că o prind eu și mă răzbun,

că n-am nimic pe masă, de Crăciun.

 

Din vol. "Parfum ... vesel" 

 

Decembrească

Într-o zi din cele-ascunse-n file reci de calendar,

S-a-ntâmplat să-mi vină  vestea, tam-nisam, pe celular:

“Domnule, acela care, pe Facebook, mi-ai dat unfriend,

Crezi că tu, de-acum, cu viața, cât de cât, rămâi în trend?”

 

“Iote moft!” – mi-am zis pe dată, “Ce mesaj! – da’ cine-o fi?

Care-i prostul care-n viață a crezut că m-aș gândi

Să mă pun în rând cu alții ori să am prin griji mereu

Să nu fiu cea neagră-n lână – oaia bre, adică … eu”

 

Dau și caut la mesaje număr, nume ori ceva

Care să mi-l deconspire și … aiurea! Nu era.

Asta e! – de-acum fac listă și unfriend de-oi vrea, dau …ioc

Pentru că apar surprize. Fraților, de-acum dau block!

 

Mama lor de pocitanii! Cum adică, să dispar?

Să-mi stea inima de frică? Nuuuu! – dau block și n-am habar.

Dac-o fi să mai dispară câte unu’, treaba lui!

De Crăciun, îl iert și … valea! Ducă-se la Iacă cui! ”

 

Iote că-mi trecu, iar vouă, dragi prieteni virtuali,

Vă transmit urare nouă: să nu fiți cumva penali

Și să-mi umpleți messengerul cu urări de “La mulți ani!”,

Că-l blocați și nu-i tot aia cu: “Amice, la mulți bani!”

 

Din vol. “Dor de lele”

 

Primul sărut

Era caniculă-n frumoasa vară

Ce-mi vine-n minte dintre amintiri,

Natura îți cerea să o admiri

Acolo, la bunicii mei, la țară.

 

Eram elev, cred că prin clasa șaptea,

Iar ea era mai mică doar c-un an

Și a văzut în ochii mei alean

Când a plecat, la-ntrecere cu noaptea.

 

A mai trecut o zi și-o dimineață

Și, fără ea, în suflet m-a durut,

Eram pierdut, eram neviu în viață

 

Când, dintr-odată, ea a apărut;

Cu buzele întinse strâns în față,

Am sărutat-o. Primul meu sărut.

 

Din vol. "Oare"

 

În iarna când cerul mai ninge

Te-anunț că-n decembrie ninge,

Iar fulgii doar cad, nu aleg

Nici mâinile care-i culeg,

Nici sufletul ce-l vor atinge.

 

Să aibă un suflet, ca noi?

De au, sunt doar suflete reci

Închise-n blesteme pe veci

Și fără o viață de-apoi.

 

Ei nu pot decât a se stinge

Visându-se-n aer scântei

Din focuri aprinse de zei

În iarna când cerul mai ninge.

 

Din vol. “Cântecul visurilor” 

 

Cupa de abis

Ziua fără tine mi-a părut

mohorâtă, searbădă și lungă,

ca și cum, pe-un țărm necunoscut,

sufletu-mi nu reușea s-ajungă.

 

Îmi părea că soarta mi-a întins

cupa cu amarnica otravă

care spre abisuri m-a împins,

pentru-a suferințelor izbavă.

 

M-am simțit trecând un ultim râu,

cu monezi ce-mi apăsau pe pleoape,

într-un ritm de barcagiu lălâu,

ce vâslea prin hăul dintre ape.

 

Până când de noapte să se crape,

am sperat să vii, să-mi fii aproape.

 

Din vol. “Călător prin gânduri” 

 

Intrusul

Era tăcut, ofta din greu,

Și nu puteam să îl alin

Pe-acel pribeag, acel străin

Ce se-ascunsese-n pieptul meu.

 

Mă chinuia prea mult. De ce?

Eu nu știusem cine-i el

Și nu am bănuit defel

Că doare tare-atunci când e.

 

Nu am știut, când am plecat

Departe de privirea ta,

Că va veni și va durea.

 

M-a răscolit, m-a invadat,

Mi-a pus în piept povară grea

Intrusul, dorul nechemat.

 

Din vol. “Eterna căutare”