Muște pe gutui

Îmi aduc aminte – nu-i decât un an -

Că mergea pe stradă c-un urangutan.

Și-l ținea de mână, chiar în brațe, ea,

De plângeau și teii, frunza tremura

Și voia să cadă, chiar de-n luna mai

Plouă cu petale. Ea voia, dar – vai! –

El, sub marea-i burtă nu avea nimic

Să-i încânte viața, nici măcar un pic.

Și plângeau copacii pe chelia lui

De ziceai că-s muște strânse pe gutui

De-alea mai stricate sau ceva cu moț

Dintr-un fund de curte. Îl voia de soț.

Nu mă credeți? Uite: din purtarea ei

Se vedea că-i este, dintre dumnezei,

Chiar acela care-i bântuie prin vis

Și-ar fugi cu dânsul chiar din Paradis.

N-aș vrea povestirea să o mai lungesc –

Și așa-i prea lungă-n ce vă povestesc

Și, că doar se poate, o scurtez pe cât

Să-nțelegeți oful: îl iubea și-atât …

Când mergeau prin parcul cu un tei fălos,

El s-a smuls din mâna-i, ca un păcătos.

Ce era să-i facă? – doar era neom:

A lăsat-o baltă, iar acum e-n pom.

31 mai 2019, Craiova

Spirala

Alunec pe-o lume-n spirală,
cu ochii pe-o treaptă în plus,
rotindu-mă iară şi iară,
dar cad, iar căderea e-n sus.

Îngheaţă privirea-mi uimită,
căderea se-opreşte şi ea,
căci toată spirala se-agită,
întinde o mână, mă ia,

şi-ncepe o nouă rotire
cu mine urcând un abis,
şi cad, şi mai urc o clipire
spre vârful spiralei din vis.
 
Din vol. “Călător prin gânduri”

Pâs, pâs!

A apărut în calea mea
Cum doar un înger ar putea,
Plutind ușor, ca într-un vis...
Eu am privit-o și-am decis
Că doar pe ea aș vrea.

Cu mâna-mpinsă-n buzunar
Am scotocit ca un avar ...
Era acolo, ghemotoc,
Pe lângă ochelari, în toc,
Bancnota de-un dolar.

O fi puțin, o fi destul?
Mă-ntreb, fiind de-acum sătul
De-atâtea zile de rateu
La dame bune, tocmai eu,
La deget cu-așa ghiul.

De-o pierd și pe-asta mă oftic,
Așa că ochii mi-i ridic,
Că ea e ‘naltă, eu sunt mic,
Apoi îmi fac curaj și-i zic:
-Te fac un mizilic?

Din vol. "Parfum ... vesel"

Sonetul noilor poteci

Aleg potecile întunecate,
aleg să nu te văd, să nu te simt,
aleg să plec departe și să mint,
și căi mai noi și, poate, neumblate.

De-acum voi fi un suflet singuratic,
voi fi cum n-am mai fost, dar vreau să fiu,
voi căuta, în viață, alt meniu,
voi fi ascuns și rău, voi fi sălbatic.

Iar tu vei ști de ce, vei înțelege,
dar nu vei mai putea veni la mine
cu vorbe sau cu litere din lege,

căci ai greșit, nu te-ai putut abține
și ai călcat poruncile divine,
iar eu … ți-am spus deja ce voi alege.

Din vol. "Chipul iubirii"

Lună nouă

Pe treptele ruinelor pierdute

în valea cea uitată dintre munţi,

pășește lin, venind din vremi trecute,

cu un alai ce n-ai vrea să-l înfrunți.

Sunt umbre dure, cavaleri cu arme

ce-şi apără domniţa şi-un castel

pe care secolele-au reuşit să-l sfarme,

dar nu și-n ea iubirea pentru el.

Căci îl aşteaptă. Treptele o poartă

prin turnul ce se-nalță în apus

și mai privește drumul scris în soartă

acelui ce, la crunt război, s-a dus.

Sub cerul luminat de Luna Nouă,

dorința ei e-ascunsă-n stropi de rouă.

Din vol. "Eterna căutare"

Lumina ultimelor flori

Să fie vina toamnei ce știu că îi plăcea,

A razelor de Soare și-a strălucirii lor

În trecerea prin norii ce par a le veghea

Căderea spre pământul de ele cerșetor?

Ori, poate-atâtea frunze ce cad, și cad, și mor,

Să fie vinovate și gândul să-mi dezmierde

Cu amintiri din vremea când florile de dor

Priveau cu duioșie spre zări cuprinse-n verde.

Dar dacă-i vina zilei, dar dacă-i vinovat

Doar vântul ce înclină și umple de fiori

O lume-n care toamna iubirea a lăsat

Ca ultimă lumină a ultimelor flori?

Nu știu de vină cine-i, dar e ceva lumesc

Și-n visul meu apare mai des decât oricând,

Spunându-mi că-i aproape, eu doar să-mi amintesc

De roza ce se-nalță prin florile de gând.

Din vol. "Eterna căutare"

Picătura de viață

Sunt un crâmpei din visul frânt
al păpădiei, pe Pământ;
Sunt umbra florii ce-a dorit
să înflorească-n asfințit;
Pot fi un curcubeu căzut
din zborul unui gând pierdut
sau doar amestec de culori
adus de fluturi călători;
Mai sunt suspinul ce-a zburat
spre norul cel întunecat
în noaptea cerului spuzit
cu stele-n timpul infinit.
Iar ce n-aș vrea să fiu, nici pic,
e numai stropul de … nimic.

Din vol. "Eterna căutare"

Îngeri strâmbi

Își scutură petalele-n asfalt
cireșii înfloriți odinioară,
pe îngeri care-n el se aciuară
ferindu-se de ochiul din înalt.

Și scormonesc petalele prin ei
cu ghimpi ce le provoacă sângerare
pe trupuri fără aripi, pe picioare,
pe ochi ce lăcrimează cu scântei.

Și li se zbate-asfaltul pe carâmbi
în curgeri prefăcute de cenușă,
tot căutând prin labirint o ușă
prin care să mai zboare îngeri strâmbi.

Din vol. '"Eterna căutare"

Exorcism

Cântai atât de bine!
O, Doamne, cum cântai!
Se deștepta în mine
Tot ce-i frumos în Rai.

În baru-acela magic,
La masa mea, pierdut,
Simțeam un iz de tragic
Ce se cerea băut.

Dar vocea ta – ce voce! –
M-a tras, cumva, la sorți,
Dorind să mă disloce
Din lumea celor morți.

Resuscitat pe bune
Și chiar extaziat,
Vedeam perfecțiune
În tot ce-ai arătat.

Dar, cum să spun, efectul
La tot ce îmi cântai,
Se difuza. Cu-aspectul,
Clienții atrăgeai.

Privirea ta blajină,
Îi mângâia pe toți,
Iar barul din grădină
A devenit … de hoți.

De hoți de inimi, sigur,
De-o inimă: a ta.
Eram puțin nesigur:
Cui, oare, o cânta?

Ceva țipa în mine
Mai rău ca-n exorcism
Când te-am privit mai bine
În ochi: aveai strabism.

4 feb. 2019