Văpăi

M-am hotărât, în lunga aşteptare,

să te pictez aşa cum simt atunci

când gândul ţi se-aşază la picioare

şi-aşteaptă, fericit, să-i dai porunci.

Cu ochii-nchişi, doar gândul să-i deschidă,

ridic privirea înspre chipul tău,

biet fluture ieşit din crisalidă,

păşind în lume din trecutul său.

Îți văd privirea calmă, cu safire

în care se-oglindeşte gândul meu,

pictez azurul mării-n adormire

sub mângâierea unui alizeu.

Se-adună norii negri la fereastră,

umbrind copaci cu frunzele gălbui,

şi-mi tulbură pictura mea albastră,

iar ochii tăi devin acum căprui.

Coboară seara, a-nceput să plouă,

copacii se frământă, frunze cad,

îmi caut o culoare, una nouă,

căci ochii tăi au devenit de jad.

Deja-i târziu, e ora de culcare

când tu apari, iar ochii mei, văpăi,

te-ntreabă obosiţi, cu disperare:

- Iubito, ce culoare-au ochii tăi?

Din vol.. "Gândul pierdut"