Alintări de vise

În umbra ta, se mișcă, valuri-valuri,
lucind alene, gânduri ce-mi apar,
te-nvăluie-n priviri și-apoi dispar
în lumi nedeslușite, prin portaluri.

Revin, plutind pe ape liniștite,
te caută, din nou, și te găsesc
în trupul tău, pe care-l copleșesc
cu sărutări fierbinți, nepotolite.

Iar gândurile tale? Nu mai ai!
La mine-s toate, mă iubesc în voie
în timp ce tu, printre-ale mele, stai.

Iubita mea, mă pierd de bunăvoie
în alintări de vise. Ce spuneai?
Că sărutări o viață o să-mi dai?


Din vol. "Călător prin gânduri"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Pescarul zânatic

Pescarul de la Balta Verde, Încins de-o sticlă de rachiu, Văzu pe mal o coțofană Pe care-i greu să v-o descriu,   Căci starea lui trecu prin...