cu șoaptele-i pierdute-n adiere
ce-alină și îmbie la plăcere,
va trebui, în pași făcuți cu rândul,
să îți privești în suflet timp de-o clipă
și să te-ntrebi, de vei găsi ruine,
cum ar putea să locuiască-n tine
iubirea ce părea că se-nfiripă.
În pasul următor ar fi-mpăcarea
cu ce a fost și, în final, cu tine,
și-abia atunci vei fi, din nou, ca floarea
ce strălucește, fără-ncrâncenarea
cu care gândului îi vrei umblarea,
și, poate, cine știe? – va fi bine.
Din vol. "Oare"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu