Lună nouă

Pe treptele ruinelor pierdute

în valea cea uitată dintre munţi,

pășește lin, venind din vremi trecute,

cu un alai ce n-ai vrea să-l înfrunți.

Sunt umbre dure, cavaleri cu arme

ce-şi apără domniţa şi-un castel

pe care secolele-au reuşit să-l sfarme,

dar nu și-n ea iubirea pentru el.

Căci îl aşteaptă. Treptele o poartă

prin turnul ce se-nalță în apus

și mai privește drumul scris în soartă

acelui ce, la crunt război, s-a dus.

Sub cerul luminat de Luna Nouă,

dorința ei e-ascunsă-n stropi de rouă.

Din vol. "Eterna căutare"