Spirala

Alunec pe-o lume-n spirală,
cu ochii pe-o treaptă în plus,
rotindu-mă iară şi iară,
dar cad, iar căderea e-n sus.

Îngheaţă privirea-mi uimită,
căderea se-opreşte şi ea,
căci toată spirala se-agită,
întinde o mână, mă ia,

şi-ncepe o nouă rotire
cu mine urcând un abis,
şi cad, şi mai urc o clipire
spre vârful spiralei din vis.
 

Din vol. “Călător prin gânduri”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Pescarul zânatic

Pescarul de la Balta Verde, Încins de-o sticlă de rachiu, Văzu pe mal o coțofană Pe care-i greu să v-o descriu,   Căci starea lui trecu prin...