Zidurile Olimpului

Privirea-ți se pierde pe marea în riduri

Ce-și urlă-ncruntarea spre piepturi de stânci

Înfipte în țărmul de gânduri adânci

Cu Ane zidite-nafară de ziduri.

 

E-un zbor peste-o mare ce vrea a te ține

Departe de-Olimpul pe care-n destin

L-ai vrut, l-ai avut și acum îți e chin

Săpat pe ascuns în adânc de suspine.

 

Pe țărmul în care pierdută ți-e calea,

Nisipul se scurge-n abisul ivit

În urme lăsate de-un pas istovit

Ce știe că nimeni nu-i mântuie jalea.

 

Și zorii așteaptă și nu vor să iasă

Din apele mării, să curme furtuni,

Să schimbe cu ele un loc în genuni

Și-adâncul să fie durerilor casă.

 

Se-ntoarce privirea spre suflet c-o rană,

În ochi întristarea-ți înoată în vid

Spre locul în care Olimpul din zid

Își poartă prin veacuri uitarea de Ană.

 

Din vol. “Eterna căutare”