Intrusul

Era tăcut, ofta din greu,

Și nu puteam să îl alin

Pe-acel pribeag, acel străin

Ce se-ascunsese-n pieptul meu.

 

Mă chinuia prea mult. De ce?

Eu nu știusem cine-i el

Și nu am bănuit defel

Că doare tare-atunci când e.

 

Nu am știut, când am plecat

Departe de privirea ta,

Că va veni și va durea.

 

M-a răscolit, m-a invadat,

Mi-a pus în piept povară grea

Intrusul, dorul nechemat.

 

Din vol. “Eterna căutare”