Cupa de abis

Ziua fără tine mi-a părut

mohorâtă, searbădă și lungă,

ca și cum, pe-un țărm necunoscut,

sufletu-mi nu reușea s-ajungă.

 

Îmi părea că soarta mi-a întins

cupa cu amarnica otravă

care spre abisuri m-a împins,

pentru-a suferințelor izbavă.

 

M-am simțit trecând un ultim râu,

cu monezi ce-mi apăsau pe pleoape,

într-un ritm de barcagiu lălâu,

ce vâslea prin hăul dintre ape.

 

Până când de noapte să se crape,

am sperat să vii, să-mi fii aproape.

 

Din vol. “Călător prin gânduri”