Șoimul

 

Ridică-ți privirea, bătrâne șoimar,

Cu norii, prin ceruri, sunt eu,

Acela ce-ți vine, în traiul amar,

Cu prada în gheare, mereu.

 

Mă vezi? Eu te văd de deasupra de nori,

Privirea mea arde pământul

Și-n focul de-acolo doar tu mă cobori,

Doar tu îmi poți frânge avântul.

 

Pe sus, prin văzduh, e un rege: sunt eu,

În zbor, nu e altul ca mine,

Dar cine ar crede că sufletul meu

Tânjește, cuiva, să se-nchine?

 

Sunt singur, ești singur, iar tot ce avem

E dragostea care ne leagă

Și cerul la care visăm când tăcem

În casa ascunsă-n văioagă.

 

Ridică-ți privirea, bătrâne șoimar,

Și strânge din pumn ca spre soartă,

Când simți că prin ceruri e totul neclar …

De nu voi veni, tu mă iartă!

 

 Din vol. “Cântecul visurilor”