Groaznică furtună! Cerul – de catran,
Valuri furibunde, stânca de sfârșit,
Vasul în derivă, eu – rostogolit
Într-un hău de ape dintr-un vast ocean.
M-am lovit de-o bârnă și, ca într-un spasm,
Mâinile-nghețate-n jurul ei s-au strâns
Și-am gândit că moartea a-nceput un plâns,
Cum credeam pe vremuri la sfârșit de basm.
Înspre zorii zilei, pe un țărm pustiu,
Pofta mea de viață, sub cocotieri,
Își cerea arvuna când, de nicăieri,
Am simțit chemarea ca de suflet viu
Și-am privit spre plaja unei depărtări
Parcă mai aproape de un vis, de Rai,
Parcă de-o poveste cu un nou serai,
Plin de trupuri calde și de frământări.
-Doamne, oare Moartea vrea să mor așa?
Am ieșit din valuri ca s-ajung aici?
-Nu-ți mai face gânduri, nu pofti și nici
Să nu crezi că-n barcă nu-i nevastă-ta!
29 iun. 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu