Pe Valea Cernei

Pe Valea Cernei, un apus de soare

se-ascunde printre stânci pierdute-n nori

ce își transformă albul în culoare

împrumutată dintr-un câmp cu flori.

Pădurea înceteaz-orice mișcare

și totul pare c-a încremenit,

petalele se strâng la câte-o floare,

chiar apa din izvor a adormit.

Se-aprind, pe cer, lumini, apare Luna,

pe râu, se duc la vale vechi povești,

ce se aud aici dintotdeauna,

cu iorgovani și fețe-mpărătești.

Pe malul apei, două siluete

se-apropie încet, cu pași timizi,

și nu-ncetează ochii să-și desfete

cu frumuseți de care sunt avizi.

Aproape de cabană, în surdină,
se-aude-o melodie … se opresc…
… un singur martor au: e luna plină.
Îmbrățișați, dansează … se iubesc.

 

Din vol. "Zece"