Văpăi

M-am hotărât, în lunga aşteptare,
să te pictez aşa cum simt atunci
când gândul ţi se-aşază la picioare
şi-aşteaptă, fericit, să-i dai porunci.

Cu ochii-nchişi, doar gândul să-i deschidă,
ridic privirea înspre chipul tău,
biet fluture ieşit din crisalidă,
păşind în lume din trecutul său.

Îți văd privirea calmă, cu safire
în care se-oglindeşte gândul meu,
pictez azurul mării-n adormire
sub mângâierea unui alizeu.

Se-adună norii negri la fereastră,
umbrind copaci cu frunzele gălbui,
şi-mi tulbură pictura mea albastră,
iar ochii tăi devin acum căprui.

Coboară seara, a-nceput să plouă,
copacii se frământă, frunze cad,
îmi caut o culoare, una nouă,
căci ochii tăi au devenit de jad.

Deja-i târziu, e ora de culcare
când tu apari, iar ochii mei, văpăi,
te-ntreabă obosiţi, cu disperare:
- Iubito, ce culoare-au ochii tăi?

Din vol. "Gândul pierdut"