pe dalele vechiului burg,
dar ea îmi purta giuvaerul
din toamna-n culori de amurg
Era ca o raclă închisă,
ca un prețios chihlimbar,
purtând o ființă promisă
chiar mie să-mi vină în dar.
Am prins-o în brațe flămânde
și crusta din juru-i am spart
cu zbateri de suflet crescânde
în grija de cer s-o despart.
Eu sunt pentru ea libertate
și liniște-n anii ce curg
spre țărmul acela ce poate
da toamnei culori de amurg.
Din vol. “Eterna căutare”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu