Timp interzis

 

Pe sub nori osândiți să se scurgă în chin

Pe-un Pământ vinovat de-o rotire în plus,

Trec în stoluri zvâcniri cu priviri spre apus,

Ca un dor necântat la o frunză de-arin.

 

Sunt doar aripi de gând și secvențe de vis

Îngropate în zori cu o lună în crai

Ce-adunase în ea, de dorințe, alai,

Și lucirea din ochi vinovați de ce-au scris.

 

E freneticul zbor într-o lume ce nu-i,

Dar atrage-n pustiu, iar pustiul e viu

Ca o inimă-n brațele de bisturiu

C-un tăiș ce o vrea doar în visele lui.

 

Și mai trece o zi, și apare un gol

De un gând reîntors la o noapte de frig

A osândei în care-am intrat și îmi strig

Valuri noi, răstignite-n pereți de atol.

 

Se mai văd pe sub nori urme vagi de apus

De un roșu pierdut în fărâma de vis

C-un Pământ vinovat de un timp interzis

Și de dor când mă caut în mine și nu-s.

Din vol. "Eterna căutare"