Vacarmul inorogilor decăzuți

În tabloul nocturn, e un tropot intens

Și-un vacarm de Infern în coșmarul ajuns

La hotarul din vis ce se vrea nepătruns

De copite ce fac Paradisul nonsens.

 

E o zbatere-n el: inorogi decăzuți

Își cambrează mândrii și nechează spre cer

Vagi litanii, c-un glas ruginit ca un fier

Din cuvinte-pumnal ce-au uitat de virtuți.

 

Tropotesc prin coșmar spre hotarul de vis

Cu speranța că-n el își vor descoperi

Ce-au avut, ce erau și doresc a mai fi

Când, în zori, vor avea fostul drum redeschis.

 

Au neliniști în ochi și-n sălbatic alai

Adâncesc urme noi în tărâmul arid

Ce se termină brusc la picioare de zid

Cu o latură-n Iad și o alta în Rai.

Din vol. “Cântecul visurilor”