Două vieţi

El – un stejar ce străjuie-o pădure,

Ea – salcie la margine de ape,

Mlădie-n calea vânturilor dure,

Şi c-o dorinţă: lui, să-i fie-aproape.

 

Nu îi desparte mult, doar o alee

Pe care merg, ţinându-se de mână,

Cu suflete-n ţinuturi elizee,

Perechi ce au iubirea ca stăpână.

 

Nu-i mult iar el, de-o vreme, îşi întinde

Pe sub pământ, o aripă răzleaţă

Ce rădăcina salciei cuprinde

Şi-n şoapte de iubire o răsfaţă.

 

De-acum sunt împreună, ca şi când

Ea salcie acum, iar el stejar,

În dragostea ce n-au uitat nicicând,

S-au regăsit şi-s împreună, iar.

 

Din vol. “Călător prin gânduri”