Vremuri noi

Eram trimis la țară pe când eram școlar

Și așteptam vacanța de vară cu mult drag,

Cu gândul la bunicii de pe un alt meleag,

Un rai pe vremea-ceea, a timpului agrar.

 

Plecând de la orașul în care m-am născut,

Vedeam cum, pe-astă lume, sunt oameni fericiți

În viața lor săracă, și-atât de diferiți

De cei plecați aiurea din vechiul lor trecut

 

În centre căutate, în oaze de progres,

Avizi de-agoniseală, cu banul singur gând,

C-o viață agitată, cu un continuu stres,

 

Se uită fericirea, se moare-apoi plângând,

Uitând ades de oameni, uitând chiar și de voi.

Vedeți progresul, oare, în vremurile noi?

 

Din vol.  "Gândul pierdut"