Scorpia

Erau îndrăgostiți - definitiv! -

… de bere, vodcă, whiskey și cognac,

dar mai luau, rapid, operativ,

și câte-un vinișor mai slab, de leac.

 

Erau atât de veseli! Se iubeau

și el pe el, și ea pe ea, normal,

se alintau din ochi atunci când beau,

căci străluceau … spre albul-roșu-pal.

 

Se retrăgeau, ades, în casa lui,

c-avea de toate-n ea, chiar și un pat

cu perne și cearșafuri (cam gălbui),

dar nu conta: fusese botezat

 

Cu alcoolul dublu rafinat,

cu bere, șliboviță, sau cu vin,

să nu mai spun că … și ce au mâncat

făcea din patul lor ceva divin.

 

Iubirea lor tindea spre ... infinit,

dar într-o zi, spre prânz, când s-au trezit,

pe el, părând, la cap, mai chinuit,

l-au încercat mustrări de neoprit

 

Și, mai tușind, mai horcăind, i-a zis:

- Iubito, spune-mi sincer, c-am uitat:

azi-noapte, am dormit sau am înscris?

Iar dacă da, cu scorul, cum am stat?

 

- De când te știu, ești nul mereu la scor,

iar la pahare ești … pe minus, rău,

dar, pentru asta, știi că te ador,

că ești … iubitul meu cel trăncălău.

 

- Adică tu, ca scorpie ce ești,

știai că noi, aici, nimic-nimic,

ai profitat, spunând că mă iubești,

dar spui abia acum, să mă oftic?

 

- Nu, dragul meu, în timp ce turuiai,

cu glas împleticit, de pehlivan,

eu ți-am urat, mereu “Noroc!” să ai,

dar n-ai avut … să mă gândesc … de-un an.

 

Din vol. "Hai, pa!"

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Pescarul zânatic

Pescarul de la Balta Verde, Încins de-o sticlă de rachiu, Văzu pe mal o coțofană Pe care-i greu să v-o descriu,   Căci starea lui trecu prin...