Râmnii
să dau pe gât o țâră țuică,
Să
nu șed geaba până oi mânca
Că,
iote-i p-ăștia de la masă: muică!
Năroji
mai sânt așa pe gât să dea.
Nici
nu pusăi pe masă cana bine
Că
țuști pe ea, vărsară pe macat;
Și
fir-ar ea de pită, nu mai vine,
Că
țăstul ăsta-i bun de lăpădat.
Zbierai
la a bătrână într-o doară:
-Zarie,
adă daică-oțâr de praz,
Că-s
mort de foame, vin dupe ogoară,
Și
de mă-mbăt m-apucă vrun năcaz.
Se
duse ea, săraca, mai la deală,
Luo
sama dac-o fi vreo pătlăgea,
O
ușui pe cloță la scuteală,
Și
pusă niscai boabe-n căpistea.
- Oleu!
Bă, frațâlor, o fi de țuică?
M-am
nărozât de-a binelea și eu?
Ce,
geaba am la gură o pârțuică,
Să
nu vă spun cu cine șed și beu?
Ia!
Ăla de la capăt e Lisandru,
Băiatu’
din oraș a’ lui Șoșoi,
Iar
mă-sa e Măria a lu’ Leandru,
Și
nu e prost, e numai nerodoi.
La
stânga mea e Ion a’ lu’ Purcaru,
Băiatu’
n-are mamă c-a fugit
De
tânără, cu Sache-a lu’ Dogaru,
Iar
el ne-mpropodește c-a murit.
Mai
e și ăsta micu’, Valerică,
Ce
are un burtoi cât un gâldău
Că
bea ca ta-su, Gică Păsărică,
Dacă
nu-i pui, cum pui la porc, jujău.
Bă,
frațâlor, aici eu-s cel mai tare,
Că
icișa, cu ăștia, nu prea beu,
Și
nici nu plec în lume-alaltă, mare,
Că
am de toate ielea-n satul meu.
Sânt
Nae a’ lu’ Sache-a’ lu’ Buzatu,
Am
casa în Drănic, prin Codricei,
Și
o să chirăi de-o s-audă satu’
Și
țara toată, de oltenii mei.
Din vol. “Zece”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu