Steaua ciobanului

Tare-mi e că noaptea mi te va surprinde

Pe cărări de codru des și neumblat,

Aducând în rucsac haine și merinde

Celui ce te-așteaptă și-i îngrijorat.

 

Poate, la cabana unde ți-e popasul,

Cineva te-ndeamnă către drumul lung,

Ocolind pădurea și purtându-ți pasul

Dincolo de gândul ce aș vrea s-alung,

 

Căci sunt nopți în care vine-atras de stână,

Spaima cenușie și se luptă crunt

Cu dulăii noștri, iar de-o săptămână

Stau cu ei afară, gata s-o înfrunt.

 

Aș pleca, femeie, ți-aș veni în cale,

Dar o altă stână și un ajutor

N-am aici, în juru-mi, e departe-n vale

Și n-am cum, acolo, totul să cobor.

 

Șoaptele pădurii, noaptea mai ales,

Îmi pătrund în gânduri și mă fac a vrea

Să nu vii prin codru, cum o faci ades,

Dar mă-ncred în tine ca în steaua mea.

 

2 iun 2021