Drumul alb

Pașii mei pământeni se aștern

într-o salbă de-un alb nesfârșit

ce se-ntinde și pare grăbit

să devină un alb de infern.

 

Pe întinsul de-acum răvășit,

se înșiră ca pe-un portativ

note scurte-așezate naiv

într-o doină cum n-ai auzit.

 

Sunt doar pașii mânați de un dor

pe un drum căutat și dorit

spre un loc ce așteaptă-ncălzit,

cu o ușă ce n-are zăvor,

 

unde focul pocnește-n scântei,

iar pe masă, o cană cu vin

vrea să uiți de al drumului chin

și infernul de-afară, de-o bei.

 

Vezi, în ochii ce-arată spre ea,

raze dulci, de iubire. Se-ascund

și doar ochilor tăi le răspund,

într-o lume, cu totul, a ta.

 

Din vol. "Chipul iubirii"