Noaptea visului de ieri

 Prin întunecimea visului de ieri,

Străbăteam pustiul iadului marin

În căuș de valuri provocându-mi chin

Când scăldau, sărate, răni din vechi dureri.

 

Nicio stea în noaptea visului de ieri,

Niciun far în zarea ce nu se vedea

Peste valul care visul adâncea

În speranța care duce nicăieri.

 

Mă zbăteam în visul nopții mele, ieri,

Într-o barcă mică și tăind un val

Care-n visul nopții, providențial,

Îți purta, cu sine, sorții efemeri.

 

Deveneai speranța visului de ieri,

Premiul pentru care merita să-nving

Iadul dintre valuri, reușind s-ating

Țărmul unde-așteaptă două grațieri,

 

Iar pe țărmul nostru, visul meu de ieri

S-a-ncheiat în zorii care-au vrut să fim

Darurile mării și să ne iubim

Pe nisip, la umbra unor palmieri.

 

Din vol. “Aripi de azur”