Când simți că se scufundă cerul
și cazi spre un ceva ce nici nu știi
de a mai fost sau dacă poate fi,
pe inimă stăpân e gerul.
Iar dacă sufletul se zbate
în frigul care te încearcă-atunci,
ajută-l să dea inimii porunci,
căci, să o încălzească, poate.
De reușești, transformi căderea
din dezolarea tristului décor
în altceva: nu simți durerea
căderii-ntr-un sfârșit necruțător,
ci doar extazul și plăcerea
plutirii-n visul ultimului zbor.
Din vol. “Călător prin gânduri”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu