Cascada așteptării

Un munte își răstoarnă, în repede șuvoi,

Neliniștile toate, mâniile din ploi

Ce-au măcinat pe creste puterile din stânci

Crescute înspre ceruri demult, în vremi adânci.

 

Le-au transformat în clipe ce poartă un trecut

În micile fărâme ce știu că au căzut

Și nu mai pot să vadă cum timpul, pe un nor,

Le vede-n chin, sub unde, lipsite de-ajutor.

 

Apar, dispar, cascada în vuiet le prăvale

Spre negurile care s-au aciuat în vale

Și-așteaptă să le-nghită pe toate, rând pe rând,

În zbateri ca o teamă în tresăriri de gând.

 

La marginea pădurii, privind cu ochii mari

Încrâncenarea apei din stropi ce nu sunt clari,

Aștepți o limpezire a marelui șuvoi

Ce ar putea aduce o veste despre voi,

 

Căci el, un duh de munte, se poate arăta

Când apele-n cascadă s-ar limpezi și-ar sta

De-o parte și de alta, în scurtă așteptare

A sufletului care, în munte, încă doare.

 

11 feb. 2021

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Pescarul zânatic

Pescarul de la Balta Verde, Încins de-o sticlă de rachiu, Văzu pe mal o coțofană Pe care-i greu să v-o descriu,   Căci starea lui trecu prin...