Curcubeul gândurilor

Să fiu eu, oare, -acela vinovat

de strălucirea din privirea ta,

de zâmbetul de înger întrupat

în corp ce şi zeiţele ar vrea?

 

Să fie gândul tău la mine, -acum,

sau într-o-mbrăţişare cu al meu

pe podul ce le pare-un simplu drum,

când, pentru toţi ceilalţi, e-un curcubeu?

 

Am chipul tău în mine, un tablou

pe care-l văd aievea şi mereu,

am vocea ta, al inimii ecou,

te am în suflet, ca şi cum eşti eu.

 

Din vol. "Chipul iubirii"