Empatie stradală

Într-o zi, de dimineață, pe la nouă fără zece,

L-auzeam, șoptind, săracul: “Nu mai trece, nu mai trece!”

 

-Of, ce-nseamnă o durere! Dar ce-o fi, ce-l doare, oare?

Stă pe scaun, poa’ să aibă vreo durere de picioare,

 

Sau – mai știi? – la cap, se-ntâmplă, uneori, dureri, migrenă ...

Când am eu, atunci mă scoate toată ziua de pe “scenă”.

 

Dar îmi trece, pe când omul se tot vaită, nu scapă,

Și l-o ține cea durere până l-or băga în groapă.

 

Dar, de mă gândesc mai bine, nu-i așa bătrân, rezistă,

Chiar de stă în plină stradă și durerea lui persistă.

 

Poate este vreo femeie care n-o mai vrea să treacă

Pe la el, pe-aici, pe stradă, căci, de-l vede, i se-apleacă.

 

O fi altceva: stomacul, cu vreun ulcer, duodenul,

Nu mai pot, întreb și gata: „Cine nu mai trece?” “Trenul”.

 

Din vol. „Hai, pa!”