Strigătul din adânc

Regatul meu e-n lumea fără seamăn

Pe care am creat-o ca tărâm

În care eu și sufletul meu geamăn

Ne întâlnim și-n el ne zăvorâm.

 

Nu-i cer acolo. Ziuă, noapte, stele,

Cu tot ce-nseamnă ele pe Pământ,

Nu-s de găsit, iar gândurile mele

Nu poartă al cuvintelor veșmânt.

 

Vorbim cumva, ne înțelegem bine

În lumea din adânc în care eu

Cobor atunci când totu-n jur devine

Un of ce-i este geamănului greu.

 

Ne alinăm sub stâncile tăcerii

Atâtea câte am avea de spus

De-ar fi, prin lacrimi, să îi dăm durerii

Impulsul către propriul ei apus.

 

Când vine-acolo Timpul și mă cheamă,

Ne despărțim cu greu, dar hotărâm

Să ne-ntâlnim din nou și fără teamă

Când sunt strigat din celălalt tărâm.

 

16 feb. 2021