Gnomi

Regatul gnomilor din era-n care

luptau cu spiriduși sau vrăjitoare,

se întindea pe sub pământ departe,

în locuri neumblate și deșarte.

 

Trăia, pe-atunci, Dasufis, un goblin

c-un spirit liber, vesel și blajin

îndrăgostit de gnoma Anakis,

cu care să se-nsoare a decis.

 

Iar Anakis, frumoasă ca o zână,

a hotărât să-i fie lui stăpână,

căci lumea lor era matriarhat

în care n-avea funcții vreun bărbat.

 

Și, uite-așa, au pus de pirostrii,

cu invitații sub pământ, solii,

cu pregătirea vechilor costume,

și daruri adunate de prin hume.

 

A fost o nuntă mare, dar surpriza

ce i-a uimit pe toți, a fost franciza

cu care i-a blagoslovit regina

când le-a-nmânat papirusul cu mina.

 

De-acum, cei doi puteau să scoată aur

și să-și creeze singuri un tezaur,

căci gnomii și goblinii își adună,

din focuri ce se văd sub clar de lună,

 

Și numai cerului ridică rugă

ei, ce-au jurat nicicând să fie slugă,

încrezători în forța lor divină

și-n suflete cruțate de vreo vină.

 

Ei sunt mărunți, dar spiritul puternic,

deschis, frumos și nicidecum cucernic,

le dă o forță ce-i temută-n lume,

iar bogăția lor e de renume.

 

Cei doi și-au construit, curând o casă

la rădăcina rece-ntunecoasă

a unui arbore din vechea eră,

nici prea bogată, nici prea austeră,

 

Dar cu fereastră mare spre lumină

ascunsă de a mușchilor patină,

în care numai noaptea își fac vatră,

căci ziua dacă ies, devin de piatră.

 

Din vol. "Zece"