pe
care l-am purtat atâta vreme,
va
fi eliberat de rolul său,
căci
viața înapoi vrea să mă cheme.
Voi
renunța la haine ce-mi ascund
și
îmi răpesc prea mult din tinerețe,
în
suflet am să-ncerc să mă afund,
să-l
ușurez de lacrimi și tristețe.
Voi
încerca să fiu cum am mai fost,
să
simt, din nou, căldură și lumină,
să
încetez cu viața fără rost,
căci
sufletul mi-e viu și n-are vină.
Inelul tău, al meu, acum l-am scos,
dar
nu te uit, nu pot și nu am cum,
căci
tot ce am trăit, a fost frumos
pân-ai
plecat pe cel din urmă drum.
Eu
am un mâine, am un viitor,
o
cale de urmat, necunoscută,
pe
care-o voi călca, dar fără dor,
și-n
suflet cu iubirea-mi renăscută.
Din vol. “Zece”

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu