Inelul

Am plâns destul. De-acum, inelul tău

pe care l-am purtat atâta vreme,

va fi eliberat de rolul său,

căci viața înapoi vrea să mă cheme.

 

Voi renunța la haine ce-mi ascund

și îmi răpesc prea mult din tinerețe,

în suflet am să-ncerc să mă afund,

să-l ușurez de lacrimi și tristețe.

 

Voi încerca să fiu cum am mai fost,

să simt, din nou, căldură și lumină,

să încetez cu viața fără rost,

căci sufletul mi-e viu și n-are vină.

 

Inelul tău, al meu, acum l-am scos,

dar nu te uit, nu pot și nu am cum,

căci tot ce am trăit, a fost frumos

pân-ai plecat pe cel din urmă drum.

 

Eu am un mâine, am un viitor,

o cale de urmat, necunoscută,

pe care-o voi călca, dar fără dor,

și-n suflet cu iubirea-mi renăscută.

 

Din vol. “Zece”