Poștașul

O viață-ntreagă, biet poștaș,

Ducând scrisorile-n oraș,

Zâmbea la toți, zâmbea amar,

C-o mână peste-un buzunar.

 

Era un gest mărunt, un tic

Și nimeni nu-i zicea nimic

Atunci când tot cu ea dădea

Ziare, pensii … ce avea.

 

Trecut-au ani. L-am întâlnit

În mers domol, îmbătrânit,

Cărându-și zâmbetul amar

Și mâna înspre buzunar.

 

“Ce ții acolo?” -am întrebat.

El mă privea puțin mirat,

Dar mi-a răspuns: “Aici am eu

Scrisoarea către Dumnezeu.”

 

Din vol. "Eterna căutare"