Zborul gândurilor

Gândurile mele, zboară, zboară, zboară

Peste ani din timpuri care mă-nfioară,

Păsări călătoare străbătând seninul

Unor vremuri care ne-mplineau destinul.

 

Munții de plăcere, văi de încântare,

Chipuri neatinse de vreo întristare,

Trupuri în splendoarea nopților febrile,

Mângâieri ascunse-n zâmbete subtile.

 

- Ți-amintești, iubito, râul dintr-o vale

Unde rătăcisem puncte cardinale,

Timpul, anotimpul, tot, dar nu pe noi,

Ți-amintești popasul și ce-a fost apoi:

 

Peticul de iarbă, brazii ce priveau

Îngerii aceia care se iubeau

Sub un cer albastru, singurul veșmânt

Al iubirii noastre transformată-n cânt?

 

- Mi-amintesc, dar glezna, tu mi-ai sărutat

Sau a fost doar râul, când am traversat?

Este-o amintire care mă-nfioară,

Căci și eu am gânduri care zboară, zboară …

 

Din vol. “Cântecul visurilor”