Buchetul zilei ce va fi

Ți-aș fi dat un buchet și-o scrisoare,

Dar, văzându-te, m-am răzgândit,

Căci în el nu era nicio floare

Să mă facă, prin ea, amintit.

 

Iar scrisoarea pe care-aș fi scris-o,

N-ar fi fost la ce vreau de folos,

Căci speranța din ea am ucis-o

Ca pe-o toamnă un an secetos.

 

Cred c-am scos și detalii de iarnă,

Chiar și arșița verii de foc,

N-am vrut nici primăvara s-aștearnă

Flori de mai cu-nțeles echivoc.

 

Conținutul, cu vorbele goale,

Ar fi fost ca un veac ne-mpărțit

În secvențe de viață totale

Și în ani cu nimic împlinit.

 

O arunc, dar buchetul îmi place;

Voi avea flori la geam de-admirat

Și în zile când viața mă face

Să privesc ani ce-n urmă-am lăsat.

 

Din vol. “Cântecul visurilor”