Darul mării

Tu știi că plânsul mării e valul care curge

pe țărmul ce devine, treptat, nesimțitor

la apa ce nu-l mișcă atunci când îl parcurge,

ca lacrima obrazul obișnuit cu dor.

 

Mai știi că așteptarea e grea ca și nisipul

salvat din uscăciune de valul ce s-a scurs

în golul dintre gânduri, schimbând acolo chipul

din amintiri pierdute, cu-al timpului concurs.

 

Privești în depărtare, dar știi că doar în tine

se-ascunde, prin adâncuri scăldate în mister,

un adevăr ce, sigur, ar mai putea susține

răbdarea ce alungă și norii de pe cer.

 

În adierea brizei, din suflet îți răzbate,

ca o scânteie-albastră ce saltă dintr-un jar,

răspunsul ce-ți destinde privirile-ncordate,

iar valul îți aduce iubirea ca un dar.

 

Din vol. “Călător prin gânduri”