Unicul cânt

Valuri sălbatice, vaierul morții,

Barca-nghițită de apele reci,

Zbateri și spaimă, cărările sorții,

Mâini salvatoare. “Era să te-neci!”

 

Timpul ce trece, durerea adâncă,

Visul ce-n lupta cu marea s-a frânt,

Trupul ei dus și lovit de o stâncă,

Sufletul tău, de-o furtună înfrânt.

 

Satul, pescarii și hanul în care

Cauți uitarea, iar vinu-i alean,

Fumul, mirosuri și înfiorare,

Cântecul tău când îl cânți la pian.

 

Totul se stinge, tăcerea îi lasă

Muzicii tale un spațiu deschis

Înspre-mpăcarea cu tot ce apasă,

Schimbă și hanu-ntr-o lume de vis.

 

“Cântecul tău îl cânta o femeie

Dintr-o colibă, departe, în crâng”

Strigă o voce când totul se-ncheie …

Ochii-ți înoată în lacrimi și plâng.