Din
lumea ei, urcând, misterioasă,
S-a
așternut în gânduri ca un zbor
Deasupra
de tenebrele ce-apasă
Pe-un
timp ne’ndurător și
curgător.
Am
ferecat-o-n brațe de tăcere
Ca
un avar ce ține strâns, la piept,
Averea
adunată-n coliere
Ce-i
aparțin pe viață și de drept.
Un
cânt senin și plin de duioșie
A
fost de-ajuns tăcerea să-mi înfrâng
Și
cântul ei, ecoul meu să fie
Când
trupul vreau, în brațe, să i-l strâng.
E-un
zbor în doi, e ca o sărbătoare
În
care, împărțind același loc,
Simțim,
în sânge, taina arzătoare
Și
nemurirea păsării de foc.
Din vol. “Cântecul visurilor”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu