Primăvara magnoliilor

Azi, am văzut copacii cu mii de flori pe ramuri,

Încât un gând de-o clipă prin minte-a apărut,

Legat de albul iernii, de frigul ce-a trecut,

Dar l-au strivit miresme de-atâtea noi balsamuri.

 

Parfum de primăvară, de aer ce dezgheață

Zăvoarele din inimi și tot ce zace-nchis

Cu lanțuri de-ntuneric venite din abis

Ca-n suflete s-aducă a lumii neagră față!

 

Bondari, albine, fluturi și multe dintre doruri

Se-amestecă-n petale, pe lujerele verzi,

Pe amintiri și clipe ce-ai vrea să le dezmierzi

Și să le-amâni plecarea și spre uitare, zboruri.

 

E-o nouă primăvară, o primăvară-n care

Seninul meu din suflet se-arată în priviri

Ce spun că frigul, norii, sunt numai amăgiri

Ce n-au să încolțească și nu-s, în mugur, floare.

 

Aștept ca dinspre ceruri să îi apară solii,

Cu strigăte-n triunghiuri sau tril învălmășit

În zbor trecut de norii ce, iată, au pierit

Sub Soarele din marte, când înfloresc magnolii.

 

Din vol. “Eterna căutare”